Live

Video Doi tineri ascunși în saci de plastic și înfășurați cu folie de aluminiu au vrut să treacă ilegal granița

Data actualizării: Data publicării:
Doi tineri au încercat să intre ilegal în țară ascunși în saci și înfășurați în folie de aluminiu. Foto: Poliția de Frontieră

Doi bărbați din Siria și Palestina au încercat să intre ilegal în România ascunși în saci de plastic și înfășurați în folie de aluminiu, într-un camion care transporta centrale termice. Potrivit Poliției de Frontieră, cei doi s-au urcat în camion în Turcia, fără a avea consimțământul șoferului și intenționau să ajungă în Germania.

Joi dimineața, polițiștii din Calafat au oprit pentru un control un camion, condus de un cetățean turc în vârstă de 44 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, centrale termice din Turcia pentru Ungaria.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șnurul asigurator al semiremorcii permitea deschiderea prelatei, fără a se deteriora sigiliul vamal, motiv pentru care au dispus un control amănunțit asupra mijlocului de transport.

Astfel, au fost descoperite în compartimentul de marfă al camionului, ascunse în saci de plastic și înfășurate în folie de aluminiu, două persoane.

Este vorba de doi tineri, în vârstă de 24 și 28 de ani, din Siria și Palestina, care s-au urcat în camion în Turcia, fără a avea consimțământul șoferului. Aceștia au declarat autorităților faptul că intenționau să ajungă în Germania.

Cei doi cetățeni străini, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor.

 

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polițiști de frontieră înjunghiați de traficanții de migranți. Unul dintre suspecți a fost prins, alți doi sunt căutați

Câți ucraineni au murit încercând să treacă ilegal graniţa pentru a fugi de război. Cele mai multe victime, la frontiera cu România

Orban spune că Ucraina e un „protectorat” al Occidentului și că ar trebui să negocieze pacea cu Rusia: „Nu poate câștiga, e realitatea”

Philip Morris International donează Poliției de Frontieră două drone în valoare de aproape 700,000 USD

Partenerii noștri