Live

Două mașini care aveau acelaşi număr de înmatriculare şi se tractau una pe alta, oprite de polițiști pe DN 66

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Shutterstock

Poliţiştii din Gorj au oprit, pe un drum naţional din judeţ, două autoturisme, unul tractat de altul, care aveau acelaşi număr de înmatriculare. Verificările au arătat că autoturismul tractat era înscris în circulaţie, dar cu alte numere, motiv pentru care poliţiştii au deschis dosar penal vizând infracţiunea de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare.

Cele două autoturisme au fost oprite pentru control, joi, de către, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari, pe drumul naţional 66, în Rovinari, scrie News.ro

Conform poliţiştilor, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din oraşul Băile Herculane, judeţul Caraş Severin, tracta un alt autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din aceeaşi localitate, având aplicate plăcuţele cu numărul de înmatriculare identice cu cele ale autoturismului condus de tânărul de 22 de ani.

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că numerele de înmatriculare aparţineau autoturismului condus de tânărul de 22 de ani, iar autoturismul tractat era înmatriculat în circulaţie cu alte numere. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare”, informează, vineri, Poliţia Judeţeană Gorj.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

20.000 de persoane au rămas fără apă din cauza unei avarii la o conductă principală din Târgu Jiu, veche de 65 ani

„N-am mai văzut așa ceva”. Nouă căsuțe au fost construite cu susul în jos într-un sat din România. Cum arată în interior

Băieţelul care a fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns în România și plasat alături de sora sa la o asistentă maternală

Percheziții DNA la locuința și biroul vicepreședintelui Consiliului Județean Gorj în legătură cu mai multe contracte de achiziții

Partenerii noștri