Live

Guvernul alocă 100 de milioane de lei pentru cumpărarea de laptopuri, materiale sanitare și dispozitive electronice

Data actualizării: Data publicării:
Laptop folosit la orele din sala de clasă. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Executivul a adoptat, joi, o hotărâre privind alocarea din fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului a 100 de milioane de lei Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC) în vederea constituirii unor stocuri de rezervă de laptopuri, materiale sanitare şi dispozitive electronice la nivelul inspectoratelor şcolare.

"A fost adoptată o hotărâre de Guvern pentru aprobarea Programului Naţional Educaţia în Siguranţă şi pentru alocarea din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului - fondul de rezervă al prim-ministrului - cu o sumă de 100 de milioane de lei pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării în vederea constituirii unor stocuri de rezervă la nivelul inspectoratelor şcolare pentru perioada următoare.

Practic, au fost alocate sumele necesare astfel încât inspectoratele şcolare să facă achiziţii de laptopuri, materiale sanitare şi dispozitive electronice, precum camere web sau table electronice astfel încât personalul din învăţământ să poată desfăşura lecţii online acolo unde situaţia epidemiologică impune un astfel de sistem. În situaţia în care unele unităţi şcolare vor epuiza stocurile de materiale sanitare sau nu vor avea la dispoziţie tehnica necesară în ceea ce priveşte dotarea cu laptopuri sau camere web, acestea vor putea solicita alocarea de materiale necesare şi dispozitive electronice din stocurile de rezervă care vor fi constituite la nivelul inspectoratelor şcolare şi în acest sens Guvernul a alocat suma de 100 milioane de lei", a anunţat şeful cancelariei premierului Ludovic Orban la finalul şedinţei de Guvern.

De asemenea, el a arătat că a fost adoptată o hotărâre pentru ocuparea a 500 de posturi în sistemul de învăţământ preuniversitar, atât de către personal didactic cât şi nedidactic.

"Este o necesitate impusă de situaţia actuală în care în multe unităţi de învăţământ preuniversitar avem în acest moment deficienţe, un personal deficitar în ceea ce priveşte asigurarea atât a activităţilor auxiliare învăţământului, cât şi activităţilor didactice", a spus Dancă.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministerul Educației recomandă părinților să evite înscrierea copiilor la afterschool-uri private: “Nu sunt centre de învățământ”

CNCD acuză Ministerul Educaţiei de discriminare pentru propunerea privind acordarea burselor doar elevilor din învăţământul de stat

Ministerul Educaţiei, detalii despre înscrierea în clasa pregătitoare pentru 2024 – 2025. Completarea cererilor începe în 11 aprilie

Ministerul Educației a anunțat modificări la bursele elevilor din anul şcolar 2024 – 2025. Va fi introdusă bursa de reziliență

Partenerii noștri