Live

Copii intoxicați la școală cu o substanță adusă de un părinte

Data publicării:

Este anchetă la o şcoală din Constanţa după ce 9 elevi s-au intoxicat cu dezinfectant. Copiii s-au simţit rău în timpul orelor, iar profesorii au chemat ambulanţa şi i-au dus la spital. Substanţa care le-a provocat starea de rău copiilor fusese adusă în şcoală de un părinte care a vrut să ajute la curăţenie.

Copiii s-au plâns în timpul orelor că le este rău și că au mâncărimi pe corp.

„Nu a venit nimeni să se ocupe de ei, el se simțea tot mai rău, așa că am sunat la 112 și am solicitat un echipaj de ambulanță pentru fratele meu. Am specificat că sunt mai mulți copii afectați șI e decizia lor la fața locului care cum vor ajunge la spital pentru tratamentul necesar”, spune Irina Antonaru, sora unui elev intoxicat.

Mulţi elevi aveau şi probleme cu respirația.

„Copilul m-a sunat în a doua oră că se simte rău, îl doare capul, îl ustură ochii, nu respiră foarte bine, are greață și îl ustură palmele pentru că a pus mâna pe măsuță. Și i-am spus să se ducă să se spele pe mâini să deschidă geamul să iasă afară din clasă”, spune Alexandra Ratea, mama unui copil intoxicat.

Elevii au ajuns la spital.

S-au prezentat la urgență 9 copii care prezentau simptomele unei intoxicații. Simptomele erau respiratorii șI cutanate”, spune Bogdan Obadă, director medical al Spitalului Județean de Urgență Constanța.

Directorul şcolii dă vina pe învăţătoare, despre care spune a încălcat un regulament al ministrului Educaţiei. În şcoli se pot folosi doar dezinfectanţi agreaţi de Ministerul Sănătăţii.

Ceea ce s-a întâmplat și că doamna învățător a acceptat această decizie de a introduce un dezinfectant neautorizat - vom lua măsuri și vom sancționa conform regulamentului de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar”, spune Sorin Cernăianu, directorul Școlii Generale nr. 30 Gheorghe Țițeica.

„Polițiștii constănțeni efectuează în continuare cercetări cu privire la modul în care a fost dobândită această soluție și modul în care s-a utilizat. Până în acest moment niciun părinte nu a făcut plângere penală”, spune Cristina Vasile, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Incidentul a ajuns și în atenția Inspectoratului Școlar Județean Constanța, care va demara propria anchetă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO Doi polițiști încearcă să-și scoată mașina împotmolită pe plajă. Ce metode au folosit ca să nu-și ude pantofii

Un adolescent din Constanța a fost arestat preventiv, după ce a lovit cu pumnul în față un jandarm

O plajă din Constanța s-a transformat într-o baltă uriașă după ploile din oraș. Imagini de pe litoral cu o zi înainte de minivacanță

ÎPS Teodosie anunță că va aduce Lumina Sfântă de pe mare și anul acesta. Mesajul Arhiepiscopului Tomisului 

Partenerii noștri