Live

Ministrul Educației: Școlile se vor redeschide în condiții normale. Nu încurajăm neparticiparea la cursuri

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Şcolile vor fi redeschise pe 9 ianuarie, potrivit programului, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, care a adăugat că nu este încurajată neparticiparea la cursuri, potrivit Agerpres.

„Procesul educaţional va reîncepe începând cu 9 ianuarie, lunea viitoare, aşa cum este prevăzut în structura anului şcolar. Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri. Considerăm că, după doi ani pandemici, este foarte important să păstrăm ritmul şi să avem un procent mare de participare la cursuri. Considerăm că accentul, aşa cum am discutat împreună cu domnul ministru al Sănătăţii, trebuie să fie pe prevenţie”, a spus Ligia Deca, într-o conferinţă de presă comună cu Alexandru Rafila, în contextul numărului mare de cazuri de gripă din ţara noastră.

Ea a menţionat realizarea triajului zilnic atât de către familii, cât şi la intrarea la şcoală sau la grădiniţă.

„Este normal ca atunci când sunt simptome evidente să fie informaţi părinţii sau aparţinătorii legali”, a completat ministrul Educaţiei.

Deca a adăugat că este recomandată purtarea măştii de protecţie pentru profesori şi elevi, subliniind importanţa respectării normelor de igienă.

„Ne dorim ca toţi copiii să aibă acces la educaţie şi în cazul în care manifestă simptome respiratorii să aibă o perioadă cât mai scurtă, care este ulterior recuperată, de izolare la domiciliu”, a punctat ministrul.

Ligia Deca a anunţat că va avea, vineri, o întâlnire cu inspectorii şcolari pe această temă.

Citește și Elevii se întorc luni la cursuri. Ce zile libere urmează în anul şcolar organizat pe module

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Burduja îl critică pe N. Dan pentru că a retras polițiștii din locurile publice: „Fenomenul drogurilor e cea mai mare problemă”

Revoluția din 1989, pentru elevi: “Reconstituirea evenimentelor poate duce, în activitățile de la clasă, la discuții contradictorii”

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Admiterea la liceu sau la facultate ar putea depinde de nota la purtare

Partenerii noștri