Live

Ziua Educației, prilej de „înțepături” între Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis

Data actualizării: Data publicării:
Foto; Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, sâmbătă, de Ziua Internațională a Profesorului, că interesele politice ale unui om venit din rândul cadrelor didactice, cu referire la Klaus Iohannis, pun între paranteze munca tinerilor care se pregătesc să ajungă medici. La rândul său, președintele Klaus Iohannis a criticat amânarea examenului de rezidențiat, reproșând guvernului organizarea târzie a acestuia.

„Auziți, zice doamna Dăncilă, zice că nu se poate ține rezidențiatul tinerilor medici, fiindcă n-avem ministru al educației. Păi, dragii mei, acum se organizează rezidențiatul, când trebuia să fie? În noiembrie? Te apuci de un examen național extrem de important pentru tinerii medici, te apuci în octombrie? Păi, nu ți-ar fi rușine, PSD? Acest lucru, dragii mei, după părerea mea, ar fi trebuit să fie gata rezolvat, afișat, comunicat, cel târziu în martie. Cel puțin cu jumătate de an înainte să știe tinerii absolvenți ce au de făcut. Iată de ce este nevoie de România Educată, pentru a pune, odată pentru totdeauna, în ordine educație în România, și asta o spun cu toată răspunderea, astăzi, de Ziua Educației!”, a declarat președintele Klaus Iohannis, sâmbătă, la o reuniune a PNL la Iași.

Pe de altă parte, Guvernul a transmis un comunicat de Ziua Internațională a Profesorului, în care Viorica Dăncilă îi dă replica lui Klaus Iohannis: „Este trist, însă, când vedem că interese politice sau electorale, culmea, ale unui om venit chiar din rândul profesorilor, pun între paranteze munca altor cadre didactice și a unei generații de tineri gata să pășească în cariera frumoasă de medic”.

Guvernul susține că și-a respectat promisiunile față de profesori și dă asigurări că va găsi soluțiile necesare pentru ca învățământul să rămână la standarde înalte în România: „Guvernul și-a respectat promisiunile făcute până acum profesorilor și vom continua pe acest drum, pentru că ne dorim pentru România un sistem de educație performant, cu profesori motivați și investițiile necesare unei infrastructuri moderne în învățământ. Vă asigur că munca profesorilor se bucură de toată aprecierea mea și a guvernului.  (...) ”, se arată în comunicatul Vioricăi Dăncilă, citat de Mediafax.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, vineri, că examenul de rezidenţiat, care ar fi trebuit să aibă loc pe data de 17 noiembrie, va fi amânat pentru 8 decembrie, din cauză că nu are cine semna cele șapte ordine de ministru necesare. La scurt timp, premierul Viorica Dăncilă l-a acuzat pentru această situație pe președintele Klaus Iohannis, prin refuzul de a aplica decizia CCR şi de a numi un ministru interimar la Educaţie. Preşedintele Klaus Iohannis „periclitează o generaţie întreagă de tineri medici, care nu vor putea susţine la timp examenul de rezidenţiat”, a spus Viorica Dăncilă.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul lui Klaus Iohannnis de Paște: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui

„Oscarul de la Washington”. Klaus Iohannis și Michelle Yeoh vor fi premiați de Atlantic Council

Ce pensie va avea Iohannis. Președintele a adunat 42 de ani de muncă

Iohannis se pensionează din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”. Președintele a ținut catedra blocată 27 de ani

Partenerii noștri