Live

Conflict între directoarea unei şcoli şi un profesor. Poliţiştii au deschis dosare penale

Data actualizării: Data publicării:
Conflict între directoarea unei şcoli şi un profesor. Poliţiştii au deschis dosare penale.

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Adunaţi efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale deschise pentru abuz în serviciu şi purtare abuzivă în urma unui conflict izbucnit între directoarea unei şcoli şi un profesor.

Conform datelor comunicate, luni, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că între o femeie, director al unei instituţii de învăţământ, şi un bărbat, profesor în cadrul aceleiaşi instituţii, există o posibilă stare conflictuală, ambii reclamându-se verbal cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de serviciu.

„Din discuţiile purtate cu ambele persoane a reieşit că bărbatul a reclamat pe directorul instituţiei, cu privire la faptul că aceasta, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-ar fi expus în mod public unor calomnii. De asemenea, femeia l-ar fi acuzat pe bărbat că ar avea un comportament neadecvat faţă de elevii unităţii de învăţământ”, precizează sursa citată de Agerpres.

Surse judiciare au precizat că acest conflict a izbucnit la şcoala gimnazială din comuna Adunaţi, protagonişti fiind directoarea unităţii şi profesorul de Informatică.

Astfel, femeia l-ar fi acuzat pe profesor de comportament indecent faţă de o elevă, context în care cadrul didactic s-a simţit calomniat.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova a fost informat cu privire la aceste aspecte.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi purtare abuzivă, mai precizează IJP Prahova.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mai mulți actori își anunță susținerea pentru Kevin Spacey și cer revenirea lui în actorie: „Cred că a plătit prețul”

Patru morminte din Epoca Bronzului, descoperite pe un câmp din Prahova. Zona era recunoscută drept un adevărat "câmp al morților"

Incendiu puternic la o hală din Prahova. Au fost emise mesaje RO-ALERT

Craterul din strada surpată de la Slănic „prezintă urme de stabilizare” după tasare, susține prefectul de Prahova

Partenerii noștri