Live

Pompierii din Vâlcea au cerut ajutor din Olt pentru transportul unei femei de 250 de kg la spital

Data publicării:
Ambulanta SMURD Foto: Facebook

Angajații ISU Vâlcea au fost solicitați, luni, să transporte o femeie de 250 de kilograme, cu insuficiență respiratorie, la spital. Pentru că ISU Vâlcea nu are autospecială pentru victime multiple, a fost solicitat ajutor de la ISU Olt.

Potrivit reprezentanților ISU Vâlcea, paramedicii au fost solicitați, luni, să intervină în comuna Galicea, sat Bratia din Vale, pentru a ajuta o femeie de 250 de kilograme care acuza insuficiență respiratorie, potrivit Mediafax.

Pentru că femeia nu încăpea într-o ambulanță obișnuită, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea nu dispune de o autospecială pentru victime multiple a fost cerut ajutorul celor de la ISU Olt.

„În comuna Galicea, sat Bratia din Vale, s-a intervenit pentru o femeie, în vârstă de 77 ani. Aceasta acuză insuficiență respiratorie. Având în vedere că pacienta are aproximativ 250 kg și nu a fost posibilă transportarea cu o ambulanță obișnuită, a fost solicitată o ambulanță speciala (ATPVM) de la ISU Olt. Pacienta a fost scoasă din casă pe geam, de către echipajele de pompieri militari și membrii SVSU”, anunță reprezentanții ISU Vâlcea.

Femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea.

Editor web: C.T.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu puternic la un bloc din București. O persoană a fost găsită carbonizată într-un apartament

Incendiu la hala unei firme de prelucrare a fibrelor textile din Neamț

Un șofer a încercat să traverseze cu mașina râul Bistrița, dar a rămas împotmolit în mijlocul apelor

Opt morți după o explozie într-un restaurant din Beirut

Partenerii noștri