Live

Fără amenzi până luni. Hotărârea care impune restricții în starea de alertă nu prevede sancțiuni

Data publicării:
Foto: Facebook / Politia Romana

Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență care reglementează starea de alertă prevede o serie de măsuri care trebuie luate de oameni, dar și o serie de interdicții, precum cea de a ieși din localitate, cu unele excepții.

În hotărâre nu sunt prevăzute însă amenzi nici pentru cei care nu poartă mască în spațiile închise și în transportul public, nici pentru cei care încalcă restricțiile de deplasare.

Hotărârea prevede doar că „la solicitarea instituțiilor abilitate cu exercitarea controlului respectării măsurilor stabilite pe timpul stării de alertă, situaţiile exceptate potrivit prevederilor alin (2) (3, n.r.) se justifică prin declarație pe propria răspundere”.

Hotărârea reglementează starea de alertă până luni, când va intra în vigoare o lege adoptată de Parlament în acest sens.

În textul de lege sunt prevăzute și sancțiuni. Astfel, „circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă” se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sute de trenuri şi gări din toată țara, verificate de poliţiştii de la Transporturi. Au fost date amenzi de peste 70.000 de lei

Un șofer a băut și a consumat patru droguri diferite, apoi a plecat de la mare spre casă. A fost oprit de polițiști la Fetești

„Dacă arzi deşeuri, faci puşcărie!”: Șeful Gărzii de Mediu vrea pedepse cu închisoarea pentru cei care ard ilegal gunoaie

Ce scrie pe etichetele produselor lactate e diferit de ce conțin ele de fapt. Concluzii după ce au fost analizate 148 de probe

Partenerii noștri