Live

Guvernul a decis reorganizarea Autorităţii Feroviare Române şi crearea Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română

Data publicării:
Trenuri CFR, în stație. Foto: Facebook / CFR

Guvernul a decis în şedinţa de marţi reorganizarea Autorităţii Feroviare Române (AFER) şi crearea Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română (ASFR). Instituțiile vor fi în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Potrivit unui comunicat al Executivului, astfel se asigură adaptarea situaţiei juridice din domeniul transportului feroviar la realitatea pachetului IV feroviar, simplificarea circuitului birocratic, fluidizarea deciziei, precum şi independenţa în ceea ce priveşte organizarea şi procesul decizional, relatează Agerpres.

„Autoritatea Feroviară Română (AFER), ca instituţie publică de siguranţă naţională, preia prin absorbţie, activitatea, personalul şi patrimoniul Organismului Notificat Feroviar Român (ONFR). În acest fel, AFER devine organism de evaluare a conformităţii care va îndeplini atribuţiile de „organism notificat” şi „organism desemnat” de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, responsabil cu activităţile de evaluare a conformităţii, inclusiv etalonare, încercare, certificare şi inspecţie”, se arată în comunicat.

De asemenea, se prevede crearea Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), entitate cu personalitate juridică distinctă, ca urmare a divizării parţiale a AFER şi prin absorbţia Organismului de Licenţe Feroviare Român (OLFR).

„Ca nou înfiinţată autoritate naţională de siguranţă şi licenţiere pentru transportul feroviar şi cu metroul, ASFR preia de la cele două instituţii (ASFR şi OLFR - anterior organisme din cadrul AFER) activitatea, structura de personal şi patrimoniul din domeniu. Astfel, Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română devine responsabilă de respectarea condiţiilor necesare pentru garantarea siguranţei sistemului feroviar din România referitoare la proiectarea, construirea, punerea în funcţiune, modernizarea, reînnoirea, exploatarea şi întreţinerea elementelor acestui sistem, precum şi la calificările profesionale şi condiţiile de sănătate şi de siguranţă aplicabile personalului care contribuie la exploatarea şi întreţinerea sa”, potrivit comunicatului.

Ambele instituţii se vor finanţa din venituri proprii.

„Procesul de reorganizare contribuie la asigurarea unei activităţi mai suple a celor două instituţii, permite posibilitatea selectării personalului pentru creşterea calitativă a acestuia, contribuie la evitarea creşterii poverii economice pentru operatorii economici din sistemul feroviar şi cu metroul, precum şi la implementarea digitalizării proceselor de depunere şi prelucrare a documentelor”, se mai arată în comunicat.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nou sistem informatic la Casa Națională de Pensii. Cu aplicaţia „e-Talon”, cuponul de pensie va fi emis automat în format electronic

Extremistul olandez Geert Wilders anunță că a obținut un acord pentru o coaliție de guvernare, după șase luni de negocieri

Isărescu: Corecțiile fiscale nu-s ușoare. Când eram premier, cei de la MAI m-au întrebat: "Vreţi să alergăm după hoţi pe jos?"

Marcel Ciolacu va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

Partenerii noștri