Live

Candidatul german pentru șefia Parchetului European: „E o onoare că sunt pe aceeași listă cu dna Kovesi”

Data actualizării: Data publicării:

Primul candidat audiat în Comisiile pentru libertăţi civile şi control bugetar ale Parlamentului Europea pentru postul de procuror-şef european, la care candidează şi fosta şefă DNA Laura Codruţa Kovesi, este Andreas Ritter. Acesta a fost întrebat de europarlamentarul Monica Macovei dacă a instrumentat cazuri de fraudă cu fonduri europene care au vizat demnitari şi dacă au fost presiuni politice.

Slavă domnului, am avut parte, dar nu ca în alte părţi (...) Am putut să activez fără presiuni exacerbate”, a răspuns candidatul din partea Germaniei, potrivit News.ro.

Întrebat ce crede despre faptul că Laura Codruța Kovesi este criticată în România, Ritter a spus: „E o situație care o afectează pe contracandidata mea, e o onoare că sunt pe aceeași listă cu dna Kovesi, am toată admirația pentru curajul și implicarea ei și trebuie să spunem foarte clar că mă simt onorat să fiu alături de ei și să-mi prezint astfel candidatura”, potrivit ziare.com.

Al doilea procuror audiat este reprezentantul Franței, Jean-François Bohnert, iar Laura Codruţa Kovesi va fi ultima audiată, conform tragerii la sorți.

Procurorul-şef european va conduce Parchetul European (EPPO), care ar urma să fie operaţional până la finalul anului 2020.

Marţi, în timpul unei audieri publice organizate de Comisia pentru libertăţi civile, la care va participa şi Comisia pentru control bugetar, deputaţii îi vor avea în faţă pe cei trei candidaţi selecţionaţi, Jean-François Bohnert din Franţa, Laura Codruţa Kövesi din România şi Andreas Ritter din Germania.

Procurorul-şef va fi numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu.

Audierile au loc începând cu ora 16.30 (ora României).

Comform Regulamentului privind instituirea Parchetului European, Parlamentul European şi Consiliul îl numesc de comun acord pe procurorul-şef european pentru un mandat de şapte ani, care nu poate fi reînnoit. Consiliul hotărăşte cu majoritate simplă.

Procurorul-şef european este selectat din rândul candidaţilor care sunt membri activi în cadrul parchetelor sau al magistraturii statelor membre, sau sunt procurori europeni activi; care oferă toate garanţiile de independenţă; care deţin calificările necesare pentru numirea în cele mai înalte funcţii de la nivelul parchetelor şi al magistraturilor din statele lor membre respective şi care dispun de experienţa practică relevantă în ceea ce priveşte sistemele juridice naţionale, investigaţiile financiare şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală, sau care au ocupat funcţia de procurori europeni; şi care dispun de o experienţă managerială suficientă şi de calificările suficiente pentru această poziţie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Băsescu, despre justiția din mandatul lui Kovesi: La vilele SRI cred că se discutau dosare. Am aflat de la televizor despre întâlniri

Ilie Bolojan dezminte că ar susține-o pe Laura Codruța Kovesi la alegerile prezidențiale

Simona Bucura-Oprescu, întrebată pe cine alege dintre Şoşoacă și Kovesi: Oh, Dumnezeule! Aş prefera să fie întrebare fără răspuns

Alina Gorghiu: România colaborează bine cu Parchetul European și e deschisă la extinderea competențelor acestuia

Partenerii noștri