Live

Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu poate fi judecat. A fost retrimis procurorilor militari pentru refacerea anchetei

Data publicării:
Mineriada 13-15 iunie 1990. Foto: Agerpres

Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu poate fi judecat nici la trei ani de când a ajuns pe masa judecătorilor Curții Supreme! Dosarul se întoarce la procurori pentru refacerea anchetei.

Ioana Ciurlea, jurnalist Digi24: Dosarul Mineriadei a fost trimis în judecată în 2017. Mai bine de doi ani a stat în Cameră preliminară la Curtea Supremă, iar în mai 2019, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au hotărât că ancheta nu este completă și trebuie retrimisă magistraților de la Parchetul General – este vorba de procurorii militari.

Judecătorii au constatat atunci nulitatea rechizitoriului și că dosarul nu este complet. Atunci, decizia nu a fost una definitivă, iar părțile din dosar au depus o serie de cereri și de excepții care au fost recent judecate de magistrații de la Curtea Supremă, iar astăzi judecătorii au decis, definitiv, că acest dosar nu este complet și nu poate fi judecat în forma în care acesta a fost întocmit de către procurorii militari.

Printre cei 13 inculpați din acest dosar se numără Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma, Adrian Sârbu și Cazimir Ionescu. Lor le sunt aduse acuzații de infracțiuni contra umanității, fapte care se pedepsesc cu închisoare pe viață sau închisoare de la 15 la 20 de ani.

E greu de spus cum va mai putea fi făcută ancheta, având în vedere că au trecut mai bine de 30 de ani de la faptele cu violență din Piața Universității, însă iată că decizia definitivă a judecătorilor este că dosarul nu a fost complet, nu este bine realizat și nu poate fi judecat sub această formă.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FCSB a primit o lovitură chiar în seara în care a sărbătorit titlul! Ce se întâmplă în UEFA Champions League

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Procurorii au mers acasă la Ion Iliescu, pentru a-l pune sub acuzare în Dosarul Mineriada

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

Gorghiu, despre dosarul Mineriadei: „O veche restanță a statului român și a justiției. Avem o obligație pe care sper să ne-o onorăm”

Petre Roman și Voican Voiculescu au mers la Parchetul General, unde vor fi puși sub acuzare în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990

Partenerii noștri