Live

Elena Udrea, pe site-ul Poliției la „Persoane urmărite internațional”

Data actualizării: Data publicării:

Elena Udrea este oficial urmărită internaţional. Poliţia română a postat profilul acesteia pe pagina celor căutaţi pentru executarea pedepselor.

Ministrul Justiţiei a declarat astăzi că e posibilă extrădarea Elenei Udrea din Costa Rica. Ar exista deja un precedent de extrădare reuşită şi un alt caz, în desfăşurare. Nu face însă referire la statutul de refugiat politic pe care Elena Udrea îl cere permanent şi l-ar fi obţinut temporar tocmai cu argumentul că ar fi persecutată de justiţia din România.

Însă, ministrul a făcut referire la două cazuri cunoscute deja, de extrădare din Costa Rica.

Un român extrădat din Costa Rica este traficant de droguri, condamnat la 13 ani de închisoare. Procedura în cazul său a durat un an.

Tudorel Toader a explicat că el a fost adus în ţară în baza „curtoaziei internaţionale”, pentru că între Costa Rica şi România nu există tratat bilateral de extrădare.

Aceasta este una dintre metodele prin care un condamnat poate fi extrădat din ţara sud-americană explică ministrul. Doar că în cazul Elenei Udrea vorbim despre fapte care au legătură cu corupţia.

A doua variantă de extrădare ar fi în baza Convenţiei Naţiunilor Unite Împotriva Corupţiei din 2003. Atât România cât şi Costa Rica au semnat acest acord, care obligă statele semnatare să extrădeze cazurile de corupţie.

Oricum, procedura va dura. Cât timp Elena Udrea se află în plin proces de obţinere a statutului de refugiat politic ea nu va putea fi extrădată.

Ministerul Justiţiei poate începe însă procedura de extrădare, pentru că Elena Udrea este dată în urmărire internaţională.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ultimele grădini zoologice din Costa Rica au fost închise, iar animalele duse în centre de salvare

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

„Zona albastră” din Costa Rica, unde locuiesc cei mai longevivi oameni de pe Pământ. Trăiesc peste 80 sau 90 de ani fără medicamente

5 destinații de vacanță neașteptate, recomandate de un bărbat care a călătorit în 107 țări

Partenerii noștri