Live

Judecătoarea care a refuzat arestul unui suspect acuzat că a violat o minoră pe care a sechestrat-o, suspendată din funcție

Data actualizării: Data publicării:
Serii de decizii controversate ale justiției din Brăila în cazuri de viol asupra unor minore Foto: Guliver/GettyImages

CSM a decis suspendarea temporară din funcție a judecătoarei din Brăila care a schimbat arestul preventiv cu arestul la domiciliu în cazul unui bărbat suspectat că a violat la minoră. Aceasta și-a motivat decizia spunând că faptele inculpatului nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare și nici nu au existat ieșiri în stradă sau proteste în presă.

Astfel, secția pentru Judecători a Consiliului Superior a decis luni suspendarea temporară din funcție a judecătoarei Cristina Coarnă de la Brăila până la un rezultat final al cercetării disciplinare declanșate de Inspecţia Judiciară împotriva acesteia, scrie G4Media.

Judecătoarea a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul unui suspect de viol asupra unei minore sechestrate timp de 8 luni, motivând că faptele inculpatului, deși reprobabile, nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare și nici nu au existat ieșiri în stradă sau proteste în presă.

"Admite sesizarea din oficiu. În temeiul dispoziţiilor art.52 alin.(1) teza a-II-a din Legea nr.317/2004 republicată, din oficiu, dispune suspendarea din funcţie a doamnei Cristina Coarnă, judecător în cadrul Judecătoriei Brăila până la finalizarea procedurii disciplinare ce face obiectul lucrarii Inspecţiei Judiciare nr.21-568", se arată în minuta ședinței CSM.

Cum și-a motivat judecătoarea din Brăila decizia

„Faptele inculpatului, deși reprobabile, nu sunt de o așa gravitate, încât să fi generat o rumoare socială de amploare, o reacție a societății din care să rezulte că oamenii consideră faptele sale ca punându-le în pericol viața. Față de acest aspect, instanța de fond a considerat că în cauză se impune o măsură preventivă, dar în niciun caz cea mai grea, deoarece în cazul infracțiunilor de genocid, atentat terorist, omor calificat, crime împotriva umanității, nu ar mai exista temei de luare a vreunei măsuri preventive, uciderea celor vinovați rămânând singura sancțiune, dar nereglementată de lege”, a arătat judecătoarea în motivarea deciziei sale.

Observațiile făcute de magistratul din Brăila în motivarea deciziei de înlocuire a măsurii de arest preventiv cu o măsură ceva mai blândă, arest la domiciliu, sunt cele care au atras atenția Inspecției Judiciare, în special ideea că un arest preventiv ar fi justificat numai în cazuri mult mai grave, cum ar fi atentatele.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gorghiu, despre judecătoarea din dosarul 2 Mai: Sunt mâhnită de întreaga derulare a acestui dosar, emoțiile negative se simt

Dosarul accidentului de la 2 Mai: CSM a respins propunerea de suspendare din funcție a judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu

CSM a amânat decizia în cazul suspendării judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu

Gorghiu: Efectiv am paralizat când am citit c-o judecătoare din Mangalia ar fi întrebat dacă una din victimele ucise la 2 Mai e în sală

Partenerii noștri