Live

Marius Budăi, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie: „Depăşim acel ultra-vehiculat 40%”

Data publicării:
Marius Budăi, ministrul Muncii. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Odată cu majorarea pensiilor cu 12,5 procente de la 1 ianuarie este depăşit „acel ultra-vehiculat” procent de 40 privind majorarea pensiilor, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, luni seara, la Antena 3 CNN.

„Depăşim, cu această creştere, acel ultra-vehiculat 40%. Vreau să fim foarte clari şi foarte înţeleşi de la început: toate măsurile nu reprezintă o laudă pentru coaliţie sau o laudă pentru Guvern, le trecem doar în revistă pentru a discuta şi pentru a informa cetăţenii”, a spus Marius Budăi.

Ministrul anunţă că împreună cu cuponul de pensie pentru luna ianuarie, pensionarii cu venituri mici vor primi şi ajutoarele sociale promise diverselor categorii aflate în dificultate. „Aceste cupoane de pensie aferente lunii ianuarie au fost tipărite deja cu noul cuantum al punctului de pensie şi cu noul cuantum al pensiei şi pentru cei cu valoarea veniturilor până în 3.000 de lei ei au înscrisă şi suma măsurii de sprijin, măsură decisă de coaliţia politică care susţine Guvernul şi, odată cu plata pensiei, fie că încasează prin cont bancar sau cu poştaşul acasă, odată cu pensia cei care se încadrează în pragul de valori menţionat vor primi şi sumele de bani aferente primei tranşe semestriale din măsurile de sprijin, deja se plătesc, s-a început plata din 4 ianuarie”, a mai spus Marius Budăi.

Ministrul Muncii precizează că odată cu măsurile de ajutor cei cu pensii de până în 1.500 de lei vor beneficia de o majorare „într-un procent real, net, nominal de peste 40 şi procentul scade uşor către 20% până la 3.000 de lei”.

În ceea ce privește procentul din PIB stabilit pentru bugetul de pensii, Marius Budăi spune că „rămâne în discuţia politică”. „Avem anumite concluzii, le păstrăm pentru final, lucrurile se îndreaptă pe o direcţie bună”, a mai spus ministrul. El confirmă că până în acest moment nu a existat nicio analiză care să fundamenteze stabilirea procentului de 9,4% din PIB asumat de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Editor : Loredana Bancăș

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Poșta Română explică de ce unii români nu vor primi pensiile înainte de Paște

Ciolacu dă asigurări că toate pensiile vor fi primite înainte de Paște și că în buget sunt prinși și banii pentru pensiile recalculate

Ministerul Muncii anunţă că banii pentru plata pensiilor au fost viraţi integral către Poşta Română

Românii vor primi pensiile recalculate în luna septembrie. Ministrul Muncii: „Nicio pensie nu va scădea”

Partenerii noștri