Live

O șoferiță de TIR din Brăila, amendată cu 500 de lei pentru că a criticat poliția pe Facebook

Data publicării:

O șoferiță de TIR din Brăila s-a trezit cu poliția la ușă și cu o amendă de 500 de lei, după ce a postat pe Facebook un comentariu în care critica instituția, relatează presa din Brăila.

Tânăra în vârstă de 26 de ani a comentat la un articol despre un taximetrist sancționat de polițiști pentru tulburarea liniștii publice.

Femeia a fost înștiințată că a primit amendă, iar în procesul verbal scrie că „prin intermediul site-ului de socializare Facebook, respectiv pe pagina “DeBrăila”, a adresat cuvinte și expresii jignitoare la adresa lucrătorului de poliție menționat în articol, respectiv a instituției Poliției”. 

Foto: Jurnalul de Brăila

„Am comentat la Eparu Ionuț, taximetristul care a pățit ce a pățit cu poliția, iar poliția a venit acasă la mine și mi-a dat citație să mă prezint la secție pentru a mă amenda. Pentru că mi-am spus parerea mea vis-a-vis de poliție. Cu asta se ocupă în ziua de azi Poliția Română. Le-am spus: eu lucrez ca șofer de TIR și nu am luat niciodată nicio amendă pentru nimic și iau pentru asta?”, a declarat pentru Jurnalul de Brăila, Dana Spiridon.

Tânăra intenționează acum să își caute dreptatea în instanță.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Utilizatorii site-urilor de știri din SUA sunt tot mai neimplicați pe rețelele sociale. Care este motivul

O femeie din Bacău a fost amendată cu 495 de lei pentru că a traversat strada, deși un polițist i-a făcut semn să se oprească

Șoferii ar putea fi amendați pe baza filmărilor făcute de alți șoferi. Există o singură condiție

Grădiniţă amendată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat pe stradă fără să fie observaţi de educatoare

Partenerii noștri