Live

Anca Dragu: Cu siguranţă vom vota moţiunea de cenzură. Toţi parlamentarii USR vor fi în sală

Data publicării:
Preşedintele Senatului, Anca Dragu. Foto: Facebook/ Anca Dragu

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, spune că toţi parlamentarii USR vor fi prezenţi în sală şi vor vota marţi moţiunea de cenzură iniţiată de PSD. Ea adaugă însă că nu s-a luat o decizie în partid dacă votul va fi la vedere sau nu.

„Cu siguranţă vom vota această moţiune, pentru că noi considerăm că nu mai putem continua cu acest Guvern. Da, toţi vor veni în sală, nu avem semnale cum că unii colegi nu ar veni. Cred că fiecare partid se gândeşte că poate sunt câţiva care nu pot veni din motive medicale. Dar, da, toţi parlamentarii vor fi în sală. Nu am luat această decizie (n.r. - de a vota la vedere), dar nu am niciun motiv să mă îndoiesc că toţi colegii mei vor vota moţiunea aşa cum am discutat şi cum am tot afirmat în spaţiul public, a spus Dragu, după şedinţa Biroului permanent, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că probabil moţiunea va trece, Guvernul va fi demis şi ulterior sunt aşteptate consultări cu preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebată dacă în eventualitatea în care Guvernul Cîţu cade, USR va merge la Palatul Cotroceni cu o variantă de premier, va susţine un guvern de tehnocraţi sau ia în calcul posibilitatea declanşării de alegeri anticipate, aşa cum propune PSD, Anca Dragu a spus: Vom lua o asemenea decizie (n.r. - de a se prezenta la Cotroceni cu o variantă de premier). Am trecut peste acest congres şi vom începe discuţiile în interiorul partidului. Eu nu susţin un guvern tehnocrat, un guvern de specialişti, pentru că partidele politice - ăsta este rolul lor, să-şi asume guvernarea, să-şi asume să vină la guvernare, ăsta este rolul unui partid politic”.

„Noi credem că cea mai bună formulă pentru România acum este să continuăm această coaliţie, dar nu cu premierul Florin Cîţu. Cred că aceasta ar fi dovada de responsabilitate, ar fi măsura care probabil ar aduce stabilitate politică în România, a mai spus Dragu.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă, la Cluj: Cred că putem să avem o formulă la PNL către administraţiile noastre şi ale altora, care nu au ajuns la acest nivel

Nicolae Ciucă: Şansa PNL este să aibă candidat la Preşedinţia României

Candidații pentru Primăria Capitalei Sebastian Burduja (PNL) și Mihai Enache (AUR) vin la Digi24, la ora 15.00

Rareş Bogdan: „Nu avem scenariu în care domnul Ciucă nu va candida”

Partenerii noștri