Live

Arme fără vreun curs de instruire pentru demnitari și magistrați. Senatul a modificat legea

Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Senatul a adoptat, miercuri, o propunere legislativă care prevede că demnitarii, magistrații, militarii și polițiștii pot achiziționa autorizație de port-armă, fără absolvirea unui curs de instruire teoretică și practică în acest sens.

În raportul Comisiei pentru apărare se arată că legea privind regimul armelor și munițiilor a fost modificată astfel încât demnitarii, magistrații, diplomații, militarii și polițiștii vor fi exceptați de la „absolvirea unui curs de instruire teoretică și practică organizat de o persoană juridică autorizată în vederea obținerii autorizației de procurare a armelor letale”.

Legea se aplică pentru categoriile menționate „pe perioada cât sunt în activitate și după încetarea activității, pensionare, trecere în rezervă sau retragere”.

Propunerea legislativă privind a fost adoptată în plenul Senatului cu 42 de voturi „pentru”, 15 voturi „împotrivă” și patru abțineri .

Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, Camera Deputaților fiind decizională.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vot istoric pentru Centura Verde București-Ilfov: Noul Cod Silvic a fost adoptat de Senat

Elevii care au luat BAC-ul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una dintre probe. Proiectul de lege a fost depus la Senat

Scandal în Senat pe taxa pe boală: „Dacă eram în vremurile alea bune, îi aruncam o mănușă în bot și îl provocam la duel”

Senatul SUA a adoptat sâmbătă o lege a bugetului, evitând în ultimul moment paralizia serviciilor publice

Partenerii noștri