Live

Cîțu, despre raportul SUA privind traficul de persoane: Trebuie să ne asigurăm că nicio persoană vulnerabilă nu mai devine victimă

Data publicării:
Premierul Florin Cîțu. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Premierul Florin Cîțu afirmă că problema traficului de copii „este o prioritate pentru Guvern”, după ce Departamentul american de stat a publicat raportul anual privind traficul de persoane. România se menține în categoria țărilor aflate pe lista de supraveghere la nivel 2 în raportul Departamentului de Stat.  

„Departamentul de Stat al SUA a lansat în cursul zilei de ieri Raportul privind Traficul de Persoane pe anul 2021. După eforturile Guvernului de anul precedent, alături de societatea civilă, România rămâne pe Tier 2 Watch List. Adică se menține pe lista de supraveghere la nivel 2.

Problema traficului de persoane este o prioritate pentru Guvern. Avem soluții pe care le vom urmări și coordona integrat de la nivelul Cancelariei. Mă voi asigura că sincopele existente sunt rezolvate în cel mai scurt timp și eficient mod.

Vreau să le transmit tuturor românilor, dar și specialiștilor, că nicio suspiciune de exploatare nu trebuie ignorată și trebuie tratată cu maximă seriozitate.

Traficul de persoane și exploatarea trebuie combătute în România. Este nevoie de un efort integrat din partea tuturor instituțiilor. Trebuie să ne asigurăm că nicio persoană vulnerabilă nu mai devine victimă”, a scris Florin Cîțu într-un mesaj pe Facebook.

Raportul împarte țările în patru categorii în privința îndeplinirii standardelor minime conform legii americane pentru protecția victimelor traficului de persoane: Nivel 1, Nivel 2, Nivel 2 pe lista de supraveghere și Nivel 3.

România este inclusă la Nivel 2 pe lista de supraveghere, ceea ce înseamnă că nu respectă standardele minime ale legii, dar face eforturi semnificative în acest sens și, în plus, numărul estimat al victimelor traficului de persoane este mare, iar guvernul nu ia măsuri adecvate sau nu dovedește că face eforturi crescute în combaterea traficului față anul precedent, potrivit clasificării Departamentului de Stat.

România, în raportul Departamentului de Stat privind traficul de persoane. Sursă foto: State.gov

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Document oficial: suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la prostituție și exploatare sexuală a minorilor

Ciolacu: România este una dintre țările sursă al traficului de persoane din Europa. 500 de români sunt anual victime

Un soldat american a fost arestat în Rusia. Acesta a mers în Vladivostok pentru o întâlnire romantică

Polițiști de frontieră înjunghiați de traficanții de migranți. Unul dintre suspecți a fost prins, alți doi sunt căutați

Partenerii noștri