Live

Ex-ministrul PSD Dan Șova, condamnat de curând la trei ani de închisoare, audiat la DNA

Data actualizării: Data publicării:

Fostul ministru al Transporturilor Dan Şova este audiat de procurorii anticorupţie. A ajuns în urmă cu puţin timp la DNA.

Dan Șova a fost chemat la DNA, în calitate de martor, în dosarul „Tel Drum”.

La mijlocul lunii iulie, fostul senator și ministru PSD a fost transferat de la Penitenciarul Rahova la Penitenciarul Jilava, potrivit unor surse din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Pe 20 iunie, Șova a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul CET Govora, în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET şi o firmă de avocatură.

Fostul ministru al Transporturilor și Marilor Proiecte a mai fost audiat, în calitate de martor, în dosarul „Tel Drum”, alături de alți foști sau actuali colegi de partid, precum Eugen Teodorovici și Teodor Nițulescu, fost prefect și președinte al PSD Teleorman.

Din ordonanța de începere a urmării penale împotriva lui Liviu Dragnea în dosarul „Tel Drum” a reieșit, de exemplu, că Dan Șova a declarat procurorilor: „Noi nu aveam o convingere, noi știam că Tel Drum-ul este al domnului Dragnea, iar domnul Dragnea a spus de mai multe ori personal că aceasta companie este a lui, chiar a formulat «știi că este a mea». Nu se discuta la colțuri că Tel Drum este a lui, asta ar fi fost o legendă urbană, nu. Tel Drum era a dânsului. (...) Până în 2012 pentru mine era notoriu că Tel Drum era a lui Liviu Dragnea, după 2012 a devenit o certitudine. Până în 2012 toată lumea știa că forța politică a lui Liviu Dragnea se baza și pe faptul că Tel Drumul era a lui, la nivelul județului Teleorman”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Victor Ponta a fost achitat definitiv în procesul Turceni-Rovinari

Fostul ministru Dan Șova a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Corina Crețu dezvăluie o discuție cu Lucian Șova, despre Autostrada A8: „Trebuie să discut cu Liviu”

Instanţa supremă suspendă procesul lui Victor Ponta. Liderul Pro România fusese achitat în primă instanță

Partenerii noștri