Live

Exclusiv | Traian Băsescu la Digi24: Recunosc că la 21 de ani habar n-aveam că Contrainformațiile militare erau parte a Securității

Data actualizării: Data publicării:

Traian Băsescu a colaborat cu securitatea comunistă, este verdictul dat în primă instanţă de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti. Fostul președinte a declarat la Digi24 că va contesta decizia la Înalta Curte. Ține însă să precizeze fostul șef al statului că, la 21 de ani, habar n-avea că cei de la Contrainformații sunt parte a Securității.

„Este o decizie a judecătorului, nu pot să o contest decât legal, ca om care a ținut la construcția unui sistem de justiție. Deci voi contesta decizia la Înalta Curte. Am spus că nu am colaborat cu Securitatea, pentru că eu știu ce am făcut. Nu cred că ce am făcut eu poate fi etichetat ca fiind colaborare cu Securitatea, mai ales că este vorba de documente din Institutul de Marină, iar instituția care se ocupa de noi erau Contrainformațiile militare, despre care recunosc că la 21 de ani habar n-aveam că sunt parte a Securității” a declarat Traian Băsescu la Digi24.

Întrebat în ce relație a fost cu cei de la Constrainformații și ce îi cereau să facă, fostul președinte a spus ca nu dorește să intre în detalii. „N-aș intra în detalii, cum n-am intrat nicăieri, decât după ce va fi o decizie definitivă”, a spus fostul președinte. 

„În orice caz, pentru mine, trebuie să recunosc, este o oarecare amărăciune. După ce am condamnat comunismul, am deschis arhivele Securității și le-am transferat către CNSAS din dispoziția mea, am deschis arhivele Comitetului Central, acum să am un asemenea vedict... Voi încerca să merg până la capăt uzând de toate drepturile constituționale pentru clarificarea lucrurilor” a mai spus Traian Băsescu.

Despre faptul că dosarul său de la CNSAS a fost gol, apoi au apărut aceste documente, fostul președinte a spus că nu își explică. „Eu de unde să știu?”, se întreabă fostul șef al statului. Și spune că nu a fost avantajat că deținea funcția de președinte al României. „Dacă eram avantajat, documentele se distrugeau, dar nu s-au distrus. Gândiți-vă că am fost președinte și puteam să le cer. Nu m-a interesat niciodată să cer dacă există sau nu documente. Nu m-am interesat pentru că nu mi-am făcut probleme. Știam că nu am avut legături ilegale cu Securitatea”, a mai adăugat Traian Băsescu. 

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Anamaria Prodan a spus de față cu Roland Gavril ce se va întâmpla dacă boxerul o va înșela! ”Toți sunt șmecheri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traian Băsescu vine la Digi24, la ora 20.00

Băsescu, după atacul asupra premierului slovac Robert Fico: „Societatea europeană s-a obișnuit să trăiască în violență”

Financial Times: Moldova sfidează Rusia și semnează un acord de securitate cu Uniunea Europeană

Patru țări europene cu o lungă tradiție de neutralitate vor „extinderea” relațiilor cu NATO și apropierea de alianță

Partenerii noștri