Live

George Simion, mesaj către Europa: „Umilința Schengen pe care ne-ați dat-o voi o să fie plătită scump”

Data publicării:
Liderul AUR, George Simion, la un protest din Piața Victoriei, imagine de arhivă. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Liderul AUR George Simion a declarat, duminică la Iaşi, cu ocazia prezentării candidaţilor partidului pentru alegerile europarlamentare, că nu înţelege de ce a fost necesară „umilinţa” Schengen pentru România, în condiţiile în care 11 state europene vor acum să modifice acordul de liberă trecere între statele Uniunii Europene. Simion a spus că această umilință „o să fie plătită scump”, informează news.ro.

George Simion a declarat, la evenimentul AUR de la Iaşi în care au fost prezentaţi candidaţii la europarlamentare, că românii nu sunt cetăţeni de mâna a doua a Europei, el precizând că românii vor reacţiona la „umilinţa” Schengen.

„Astăzi, 11 ţări din Uniunea Europeană îşi doresc să modifice sau să suspende acordul de liberă trecere între statele UE. Actori importanţi, pornind din Italia până în Belgia şi Olanda, ai spaţiului Schengen, vor ca acest acord să fie revizuit. Şi atunci, de ce umilinţa Schengen, de ce a trebuit să fim călcaţi în picioare de foste capitale imperiale şi nimeni de la Bruxelles, Berlin sau Paris să reacţioneze? (…) Mesajul nostru către Europa: nu suntem ruda săracă! Nu suntem cetăţeni de mâna a doua. Cred că ne confundaţi. Este dreptul nostru să fim cetăţeni egali cu toţi ceilalţi cetăţeni europeni. Umilinţa Schengen pe care ne-aţi dat-o voi o să fie plătită scump”, a spus George Simion.

La evenimentul AUR de la Iaşi au participat aproximativ 200 de persoane, fiind prezentaţi candidaţii partidului la alegerile europarlamentare de anul viitor.

Printre cei care vor figura pe lista AUR se numără Cristian Terheş, actual europarlamentar, liderul senatorilor AUR Claudiu Târziu, actorul Mugur Mihăescu, Ramona Ioana Bruynseels, fostă candidată la alegerile prezidenţiale din 2019, şi avocatul Gheorghe Piperea.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Absolut ridicol". Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: "Pură lăcomie!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

AUR nu mai are voie să folosească afișe cu chipul lui Avram Iancu în Alba: „Induce ideea că el e candidatul”

Deputat AUR, către funcționarii de la Parlament care au protestat spontan: "Ieri aţi fost la muncă? Noi nu, că suntem pe boierie"

Cei mai complicați 5 ani din istoria de 66 de ani a Parlamentului European

Candidații pentru Primăria Capitalei Sebastian Burduja (PNL) și Mihai Enache (AUR) vin la Digi24, la ora 15.00

Partenerii noștri