Live

Grindeanu nu a semnat adeziunea la PSD: Nu am discutat cu Ciolacu și Stănescu despre o candidatură

Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Sorin Grindeanu a declarat, luni seara, că nu a semnat încă hârtia de adeziune în PSD. Actualul șef al ANCOM a mai precizat că nu a discutat cu Marcel Ciolacu și Paul Stănescu despre o candidatură la vreo funcție de conducere în partid.

„Nu am semnat adeziunea. O am la mine, dar nu e completată. Nu am încălcat legea, nu o să o încalc o secundă. Legea îmi dă posibilitatea ca trei luni să ies din incompatibilitate. Dacă aleg să candidez la șefia PSD, nu îmi permit să îmi bat joc și să rămân la ANCOM. Nu am discutat cu Marcel Ciolacu și Paul Stănescu despre o candidatură”, a afirmat Sorin Grindeanu, luni seara, la Realitatea Plus, potrivit Mediafax.

Grindeanu le-a promis celor din PSD Timiș că va veni alături de ei anul acesta, deși momentan nu se poate reînscrie în partid.

În anul 2017, fostul premier Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD. Acesta conducea organizația social-democrată din Timiș. În noiembrie 2017, el a fost numit în funcția de președinte al ANCOM, iar mandatul său expiră în anul 2023.

Marcel Ciolacu a declarat, duminică, la Conferința de alegeri a organizației de Timiș, că de câteva săptămâni „niște «prieteni»” l-au avertizat în privința lui Sorin Grindeanu, care a spus că va reveni în PSD. „Eu nu și nu! Batman, Batman!”, a precizat liderul interimar al PSD.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciolacu şi Firea au mers de 1 Mai la depoul Dudeşti din Capitală și le-au vorbit angajaților STB despre creșterea salariilor

Simonis: România nu e pregătită peste noapte pentru cota progresivă. La fel și cu taxa pe lux. ANAF să se raporteze la un calcul al UAT

Alfred Simonis, despre atacurile din coaliție în campania electorală: Vor exista, mai ales din eșaloanele doi și trei

PSD şi PNL se acuză reciproc pentru surparea străzii din Slănic Prahova

Partenerii noștri