Live

Ionuț Stroe, despre posibilitatea ca președintele Iohannis să preia șefia Consiliului European: „Sunt foarte mulţi de dacă”

Data actualizării: Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. FOTO: Inquam Photos/ George Călin

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă, joi seară, că „sunt foarte mulţi de dacă” pentru a ajunge în situaţia ca preşedintele Klaus Iohannis să preia conducerea Consiliului European. „Ar fi onorant”, susţine Stroe, însă trebuie îndepliniţi foarte mulţi paşi până acolo.

„Sunt foarte mulţi de dacă pentru a ajunge în situaţia de a ocupa această funcţie extrem de importantă în arhitectura europeană. Evident că ar fi onorat şi important pentru România să aibă un reprezentant la acest nivel, dar pentru a se îndeplini acest lucru e nevoie de foarte multe lucruri”, a declarat, joi seară, la Antena 3, Ionuţ Stroe, întrebat fiind despre scenariul ca preşedintele Klaus Iohannis să preia conducerea Consiliului European.

Stroe este de părere că şeful statului „are suficientă recunoaştere, experienţă europeană, expertiză”, dar sunt evoluţii „extrem, extrem de îndepărtate”.

„Eu cred că în acest moment, preşedintele Iohannis, după cel mai lung mandat ca şi preşedinte de de ţară membră UE, are suficientă recunoaştere, experienţă europeană, expertiză pentru a ocupa această funcţie la nivel european (...) Vorbim de evoluţii extrem, extrem de îndepărtate”, a adăugat Stroe, potrivit News.ro.

​Klaus Iohannis este un om apreciat la Bruxelles şi are relaţii foarte bune cu cancelariile europene, declară la RFI eurodeputatul Gheorghe Falcă. Vicepreşedintele PNL spune despre scenariul Klaus Iohannis-preşedinte al Consiliului European că negocierile în acest sens vor avea loc după alegerile europene din iunie, acum fiind doar tatonări.

„Se încearcă nu obţinerea unui mandat de cinci luni, vorbim de obţinerea unui mandat de cinci ani", precizează eurodeputatul.

Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre funcţia de preşedinte al Consiliului European care ar putea reveni României, şeful Executivului precizând că este o şansă reală, pentru că avem un culoar bun, iar Iohannis ar putea prelua această poziţie în luna mai. Premierul a mai arătat că el face propunerea de comisar european şi că ţara noastră nu poate avea acelaşi portofoliu de comisar ca cel deţinut în prezent, pe Transporturi.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicolae Ciucă: Şansa PNL este să aibă candidat la Preşedinţia României

Iohannis și Ciolacu condamnă „actele extremiste” după ce premierul slovac Robert Fico a fost împușcat: „Nu au nicio justificare”

Candidații pentru Primăria Capitalei Sebastian Burduja (PNL) și Mihai Enache (AUR) vin la Digi24, la ora 15.00

Ciolacu, despre Patriot pentru Ucraina: Mă bucură reacția Moscovei. Înseamnă că noi contăm în mobilizarea împotriva dictatorului Putin

Partenerii noștri