Live

Klaus Iohannis are o vizită de lucru în landul german Bavaria

Data publicării:
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează marţi o vizită de lucru în landul Bavaria din Germania.

Cu această ocazie, preşedintele Iohannis va participa la şedinţa Guvernului landului Bavaria, unde va susţine o alocuţiune şi va avea un dialog cu membrii acestui for cu privire la relaţiile bilaterale şi actualitatea europeană, informează Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului va avea o întrevedere cu premierul landului, Markus Söder, preşedinte al Uniunii Creştin-Sociale (CSU).

Klaus Iohannis va participa şi la întâlnirea anuală a grupului parlamentar al CSU din Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului german), care va avea loc la abaţia Seeon, din Bavaria. Cu acest prilej, președintele va avea o prezentare cu privire la viziunea României referitoare la viitorul Europei şi, de asemenea, va purta un dialog despre priorităţile agendei europene.

Reuniunea grupului parlamentar CSU din Bundestag este o întâlnire tradiţională, care marchează, la începutul anului, un moment important pentru viaţa politică din Germania, relatează Agerpres.

Obiectivele reuniunii sunt discutarea priorităţilor agendei Guvernului şi a Parlamentului federal pentru anul respectiv şi dezbaterea provocărilor actuale cu invitaţi din Germania şi din străinătate. Întâlnirea este cu atât mai relevantă cu cât, în a doua jumătate a anului 2020, Germania va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, precizează Administraţia Prezidenţială.

În cursul vizitei de lucru, Klaus Iohannis se va întâlni şi cu preşedintele Parlamentului landului Bavaria, Ilse Aigner.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Maia Sandu confirmă că Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE

Un politician al partidului de extremă-dreapta AfD din Germania a fost lovit cu o scrumieră în cap. Ce a declarat atacatorul

Explozie puternică într-un bloc din Germania. Trei oameni au murit, iar alți 16 au fost răniți

Iohannis și Ciolacu condamnă „actele extremiste” după ce premierul slovac Robert Fico a fost împușcat: „Nu au nicio justificare”

Partenerii noștri