Live

Mesajul lui Carmen Dan pentru salvatorii greci: „Orice om are destinul lui pe care nu îl poate evita”

Data publicării:

Orice om are destinul lui pe care nu îl poate evita”. Cu această cugetare își începe ministrul de interne Carmen Dan un mesaj pe Facebook pentru Grecia. Postarea este un semn de solidaritate cu salvatorii care au intervenit imediat în infernul flăcărilor, aşa cum fac de altfel oriunde în lume pompierii, cu precizarea că din postura de fost prefect şi actual ministru de Interne înţelege şi bucuriile şi tristeţile salvatorilor. Carmen Dan transmite condoleanţe familiilor îndoliate de tragedia de zilele trecute şi îndeamnă la credinţa în sprijinul divin. 

Postarea ministrului de Interne: 

„Orice om are destinul lui pe care nu îl poate evita... De mulți ani mă aflu în preajma salvatorilor, ca prefect și, acum, ca ministru al afacerilor interne. Le înțeleg satisfacțiile și le cunosc dezamăgirile.

Știm cu toții că ei sunt speciali, dar să nu uităm că sunt, înainte de orice, oameni. Am învățat că cea mai mare povară sufletească a unui salvator este pierderea unei vieți, chiar dacă, în cadrul aceleiași misiuni, alte zeci sau chiar sute de persoane supraviețuiesc datorită lor!

Ce simt pompierii greci în aceste momente? Ce simt toți reprezentanții forțelor de intervenție elene? Imposibil de imaginat... probabil că nici ei nu pot exprima în cuvinte.

Instituțional îi vom ajuta cu tot ce este nevoie, fiind deja activat Mecanismul de protecție civilă al UE. Ministerul Afacerilor Interne, Romania, prin IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania - în calitate de Punct național de contact - a notificat partenerii europeni asupra disponibilității de sprijin.

Suntem alături de ei cu toată ființa, ne rugăm pentru colegii noștri eleni și pentru toți cei care au de suferit din cauza acestei tragedii de proporții.

Transmit sincere condoleanțe familiilor îndoliate și însănătoșire grabnică celor răniți!

Dumnezeu să ocrotească Grecia! Dumnezeu să ne ocrotească pe toți!”

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka are o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un șofer a încercat să traverseze cu mașina râul Bistrița, dar a rămas împotmolit în mijlocul apelor

Opt morți după o explozie într-un restaurant din Beirut

Incendiu puternic la fațada unui bloc în construcție, în București. Fumul gros se vede de la câțiva kilometri

Incendiu uriaș la un bloc din Rădăuți. Flăcări și degajări mari de fum la acoperișul imobilului

Partenerii noștri