Live

PNL vrea să renunțe la canalizare și să introducă câte o fosă septică la 20-30 de case. „Mâine vom construi acum” - ministrul Ștefan

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Liberalii se gândesc să modifice programul de construire a rețelei de canalizare în mediul rural prin realizarea de fose septice care să fie alocate la câte 20-30 de gospodării. Anunțul a fost făcut luni de deputatul PNL Florin Roman după întâlnirea ministrului dezvoltării, Ion Ștefan, cu parlamentarii liberali. 

”În mediul rural tot mai puțină lume se racordează la rețeaua de canalizare din cauza prețurilor mari la branșamente. Există o discuție la nivelul PNL pentru o subdiviziune pe fose septice a programului de introducere a canalizării. În zonele rurale unde populația scade, prețul foselor e mult mai rezonabil. Gândiți-vă că o canalizare costă circa 15-20 miliarde lei vechi, gradul de branșare la rețea e între 30-40% la canalizare, pentru că oamenii refuză din cauza costurilor”, a declarat deputatul PNL Florin Roman.

El a spus că că fosele septice ar trebui să fie amenajate pe grupuri de 20-30 zeci de proprietăți, mai ales în zonele de munte. ”O asemenea fosă ar fi 50.000 de euro”, a explicat Roman.

Aproximativ 80% din locuinţele din mediul rural nu sunt conectate la reţeaua de canalizare.

Ministrul dezvoltării, Ion Ștefan, s-a remarcat și el, din nou, printr-o declarație legată de programul de dezvoltare rurală: 

"Mâine vom construi acum. Ceea ce am putea putea face mâine facem astăzi. Construim acum mâine. Nu mai așteptăm ani pentru a finanța aceste proiecte în exercițiul financiar 2021-2027. Vom finanța aceste proiecte din lista de rezerve acum. Când vorbim despre toaletele din curtea școlii într-adevăr suntem într-o direcție corectă și bună "Când vorbim de toaletele din curtea şcolii într-adevăr suntem într-o direcţie corectă şi bună. Am avut discuţii cu Ministerul Educaţiei, cu doamna Raluca Turcan. Vom finaliza acest proces de a construi toalete pentru elevi să nu mai fim nevoiţi să mergem iarna în curte. (...) Eu cred că peste 80% din şcolile din România, care au avut această problemă, peste 1.000 de unităţi şcolare, această problemă va fi finalizată în acest an"

Parlamentarii și miniștrii PNL au, luni, consultări pe inițiativele legislative care urmează să fie depuse în Parlament.

Surse din partid au declarat pentru Mediafax că parlamentarii liberali sunt nemulțumiți de unele decizii luate de Guvern și de comunicarea „slabă” pe care o au cu miniștrii.

„Am început seria întâlnirilor dintre grupul parlamentar PNL și colegii miniștri. Astăzi (luni - n.r), vor fi cinci întâlniri. Am început cu domnul ministru al Economiei, domnul Popescu, continuăm cu domnul ministru al Dezvoltării Regionale, ministerul de Finanțe, ministerul de Transporturi și ministerul Educației, astăzi”, a transmis liderul deputaților PNL, Florin Roman, în urma consultărilor cu ministrul Economiei, Virgil Popescu.

(Editor A.D.)

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă, la Cluj: Cred că putem să avem o formulă la PNL către administraţiile noastre şi ale altora, care nu au ajuns la acest nivel

Nicolae Ciucă: Şansa PNL este să aibă candidat la Preşedinţia României

Candidații pentru Primăria Capitalei Sebastian Burduja (PNL) și Mihai Enache (AUR) vin la Digi24, la ora 15.00

Rareş Bogdan: „Nu avem scenariu în care domnul Ciucă nu va candida”

Partenerii noștri