Live

Surse: Luminița Odobescu, șefa Reprezentanței României la UE, va deveni consiliera președintelui Klaus Iohannis

Data publicării:
Luminița Odobescu a fost din 2015 ambasadorul României pe lângă UE. Foto: Facebook

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretele pentru chemarea mai multor ambasadori, printre care și Luminița Odobescu, șef al Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană. Odobescu urmează să devină consilier al președintelui Klaus Iohannis, potrivit informațiilor Digi24.ro.

Luminița Odobescu este din 2015 ambasadorul României pe lângă UE. Aceasta va fi consiler prezidențial și se va ocupa de Departamentul Afaceri Europene, după pensionarea lui Leonard Orban.

Departamentul Afaceri Europene este structura din cadrul Instituţiei Preşedintelui care asigură îndeplinirea atribuţiilor ce revin şefului statului prin Constituţie în domeniul afacerilor europene. Altfel spus, departamentul coordonează la nivelul Administraţiei Prezidenţiale acţiunile din domeniul politicilor europene. Cuprinde toate ariile politice de competenţă ale Uniunii Europene, după cum sunt definite în cadrul Tratatului privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traian Băsescu: Ar fi o mare greșeală a României să nu dea Ucrainei un sistem Patriot. Ucrainenii luptă și pentru noi

Iohannis și Ciolacu condamnă „actele extremiste” după ce premierul slovac Robert Fico a fost împușcat: „Nu au nicio justificare”

Ciolacu, despre Patriot pentru Ucraina: Mă bucură reacția Moscovei. Înseamnă că noi contăm în mobilizarea împotriva dictatorului Putin

Ciolacu a discutat cu Iohannis despre trimiterea unui sistem Patriot în Ucraina: Decizia o luăm în CSAT. Ne apără și pe noi

Partenerii noștri