Live

Realitatea de la sat: fără transport în comun, "ocazia" este singura variantă

Data actualizării: Data publicării:
Microbuz școlar. Foto: Digi24

Între orașele și satele României se cască o prăpastie formată din diferențele uriașe de venituri, de nivel de trai, de educație și de acces la lumea modernă. Cei care vor să treacă de pe o parte pe cealaltă stau, la propriu, la marginea drumului. Nu există rețea de transport în comun și singura variantă care le rămâne oamenilor, în cele mai multe cazuri, este să urce în prima mașină care oprește lângă ei.

Între Ţicleni şi Târgu Jiu, oraşe pe care le despart doar 22 de kilometri, nu există nici măcar un mijloc de transport în comun pentru elevi.

Rep.: Elevii care învaţă la Târgu Jiu cum fac?

Numai cu naveta

Rep.: Şi cu naveta cum?

Cu maşini de ocazii. Nu se poate!

După tragediile de la Caracal, un consilier local din Ţicleni i-a transmis premierului o scrisoare deschisă. Îi cere să analizeze problema din oraşul său şi să-i găsească o soluţie pentru ca toată lumea să fie în siguranţă.

Constantin Brănescu - consilier local, Ţicleni: „Sunt situaţii când părintele vine cu ocazie, la ia-mă, nene, şi ia fetiţa de la liceul din Târgu Jiu şi se întorc la Ţicleni tot cu ia-mă, nene pentru că nu ai siguranţă. Eu, ca părinte, dacă ar fi un microbuz, mi-aş trimite copilul cu microbuzul pentru că eşti în siguranţă cu microbuzul, sunt mai multe persoane. Nu iei, Doamne fereşte, că nu ştii pe cine iei”.

Opoziţia susţine că astfel de probleme s-au generalizat după modificarea, luna trecută, a ordonanţei de urgenţă 51, privind transportul de persoane.

Stelian Ion - deputat USR: „Este inadmisibil ca niste copii să fie nevoiţi să călătorească cu autostopul, în loc să ia transportul în comun, ni se pare obligatoriu ca o măsură obligatorie, care trebuie luată este abrogarea OUG 51/2019, prin care serviciile judeţene de trasnport persoane a fost scos din sfera transportului public. Copiii sunt cei mai vulnerabili să fie nevoiţi să facă autostop.”

Sirma Caraman - secretar de stat în Ministerul Dezvoltării: „Asta e declarație politică, nu poți să spui așa ceva. Deci transportul județean nu a fost niciodată public, mereu a fost comercial de când este el. Ordonanța definește mai clar că intrajudețeanul rămâne serviciu comercial, pentru că era o neclaritate”.

Noua variantă a actului normativ a fost contestată iniţial de o asociaţie a elevilor din Constanţa.

Adrian Anghel, vicepreședintele AEC: „După cum am văzut ce s-a întâmplat în Caracal, putem observa clar cât de necesar e acest transport. Problema a fost că era o rută neprofitabilă, ceea ce înseamnă că operatorul nu ieşea pe profit”.

Aleşii USR cer ca serviciile de transport judeţean să fie publice, iar elevii să aibă gratuitate, pe tot parcursul anului.

Editare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Grecia: Se anunță greve care vor da peste cap transportul public

Senatul SUA a adoptat sâmbătă o lege a bugetului, evitând în ultimul moment paralizia serviciilor publice

Din Italia, pe străzile din Iași. Povestea lui Raffaele, italianul care s-a angajat șofer de autobuz la compania de transport public

Un român dat în urmărire internațională a fost prins în Franța după 2 ani, din cauza unui bilet de autobuz

Partenerii noștri