Live

Record de viteză în România. O locomotivă CFR a reușit să depășească 200 km/h

Data actualizării: Data publicării:
O locomotivă a CFR a atins viteza de 210 km/h pe linia de testare de la Făureni. Foto: CFR Călători

O locomotivă a CFR a atins viteza de 210 km/h pe linia de testare de la Făurei, unul dintre cele mai mari inele feroviare din Europa Centrală și de Est, potrivit clubferoviar.ro.

Locomotiva a atins, joi, în urma unei probe, viteza de 210 km/oră pe inelul feroviar al AFER de la Făurei, județul Brăila, unul dintre cele mai mari inele feroviare din Europa Centrală și de Est.

Testele au fost făcute după ce CFR a reparat, în perioada 2 mai - 7 iunie 2023, suprastructura feroviară și instalațiile liniei de contact pe Inelul Mare Făurei.

Inelul Feroviar de la Făurei a fost modernizat în perioada 2006-2008, ulterior fiind efectuate mai multe teste la viteza maximă de testare, însă de atunci nu s-au mai investit bani.

Deocamdată, inelul feroviar de încercări de la Făurei permite o viteză maximă de 200 km/h, viteza constructivă fiind cu 10% mai mare.

Mai mult, viteza maximă de testare ar putea crește la 250 de km/h dacă ar avea loc investiții.

Centrul de Testări Feroviare Făurei a fost construit în 1978 și este singurul centru din România pentru încercări dinamice ale vehiculelor feroviare cu viteza maximă de 200 km/h.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Număr uriaș de permise de conducere ridicate de poliție în doar 24 de ore, jumătate pentru viteză excesivă

Un om a murit iar altul a fost rănit după ce o mașină a fost izbită de trenul Budapesta - București

Cătălin Drulă transmite că falimentul CFR Călători e aproape, compania având pierderi de peste 1 miliard de lei

Francezii au intrat în Cartea Recordurilor cu o baghetă mai lungă decât un teren de fotbal

Partenerii noștri