Live

Reţeaua de la Camera de Comerţ Bucureşti. Sorin Dimitriu, fost şef al instituţiei, condamnat cu suspendare

Data actualizării: Data publicării:

Sorin Dimitriu, care a demisionat recent din funcția de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel București, la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, într-un dosar ce viza fraude cu fonduri europene.

„În baza art. 91 alin. 1 Noul Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani, care se calculează conform art. 92 Noul Cod penal”, se arată în minuta Curții de Apel București privind condamnarea lui Dimitriu.

Decizia este definitivă.

Totodată, instanța a constatat nulitatea unor interceptări din dosar.

„Dispune excluderea din materialul probator a probelor constatate ca fiind nelegale, în sensul celor statuate prin decizia nr. 22/2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177/26.02.2018”, arată minuta.

Și Camera de Comerț București a primit pedeapsă: trebuie să achite o amendă penală în valoare de 50.000 lei pentru infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE.

Instanța de fond, Tribunalul București, îl condamnase pe Sorin Dimitriu, la începutul lui 2019, la 4 ani și o lună de închisoare cu executare.

Sorin Dimitriu și-a depus demisia din funcția de conducere a Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, a informat, marți, instituția.

Pe 15 ianuarie 2019, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Sorin-Petre Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ din Bucureşti şi pe Gabriel Mihuţ, director general al instituţiei, pentru schimbarea destinaţiei fondurilor europene. Potrivit procurorilor, începând cu anul 2009, reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti au demarat derularea a 27 de proiecte, cofinanţate din bugetul Fondului Social European în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013.

Sursa: Mediafax

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Anamaria Prodan a spus de față cu Roland Gavril ce se va întâmpla dacă boxerul o va înșela! ”Toți sunt șmecheri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Benjamin Netanyahu ar negocia un acord de recunoaştere a vinovăţiei în procesul în care e acuzat de corupţie

Secretarul general al Guvernului Toni Greblă a fost achitat definitiv de instanța supremă

Președintele Camerei de Comerț a Municipiului București, condamnat la patru ani de închisoare

Președintele Camerei de Comerț București, trimis în judecată în al treilea dosar

Partenerii noștri