Live

România şi Bulgaria pregătesc un nou program de cooperare transfrontalieră. Nu are legătură cu epidemia

Data publicării:

Ministrul bulgar al Dezvoltării Regionale şi Lucrărilor Publice, Petya Avramova, adjunctul acesteia Denitsa Nikolova şi ambasadorul României la Sofia, Ion Gâlea, au avut miercuri o întâlnire de lucru pentru a discuta despre pregătirea unui nou program de cooperare transfrontalieră între cele două ţări vecine, a anunţat ministerul bulgar într-un comunicat de presă, relatează BTA, citată de Agerpres.

Programul se va concentra pe dezvoltarea economică a regiunilor de frontieră şi pe măsuri de creştere economică şi asistenţă pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

Nikolova a afirmat că sunt pregătite două proiecte strategice. Unul se referă la un studiu de fezabilitate pentru noi poduri şi facilităţi portuare de-a lungul porţiunii româno-bulgare a Dunării. Celălalt proiect vizează dezvoltarea traseului de ciclism EuroVelo 6, care este susţinut de municipalităţile riverane fluviului.

Avramova şi ambasadorul Gâlea au remarcat relaţiile bune dintre Ministerul bulgar şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din România şi buna colaborare bilaterală în domeniul dezvoltării regionale şi al transporturilor. 

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Presa din Ungaria: „E oficial, românii trăiesc mai bine decât maghiarii”

Guvernul a decis construirea unui pod rutier peste râul Tisa, la granița România - Ucraina

Construcţia unui nou pod rutier peste Tisa, la graniţa dintre România şi Ucraina, pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului

România trimite un nou pachet de ajutor umanitar în valoare de milioane de lei în Fâșia Gaza

Partenerii noștri