Live

Rusia: Sancțiunile sunt o barieră pentru reînnoirea acordului privind exportul de cereale pe Marea Neagră

Data actualizării: Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Rusia consideră „inadecvată” prelungirea acordului privind exporturile prin Marea Neagră, dacă sancţiunile care îi afectează exporturile agricole nu sunt ridicate şi nu sunt rezolvate alte probleme, transmite luni Reuters.

Iniţiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră, semnată de Rusia şi Ucraina în iulie 2022, a creat un coridor sigur pentru a permite exportul cerealelor din porturile ucrainene blocate de război, scrie Agerpres.

Acordul, mediat de ONU şi Turcia, a fost prelungit cu 120 de zile în noiembrie şi ar urma să fie supus unei noi extinderi luna viitoare. Rusia a semnalat însă că este nemulţumită de anumite aspecte ale înţelegerii şi a cerut ridicarea unor sancţiuni care îi afectează exporturile agricole.

„Poziţia noastră în chestiunea unei continuări suplimentare a Iniţiativei (privind exporturile prin) Marea Neagră rămâne aceeaşi”, a declarat viceministrul de externe Serghei Verşinin, într-un interviu la postul RTVI. „Fără rezultate tangibile în implementarea Memorandumului Rusia-ONU, mai ales în ce priveşte eliminarea reală a restricţiilor, impuse prin sancţiuni, la exporturile agricole ruseşti (...) prelungirea documentului ucrainean este inadecvată”, a afirmat el.

Exporturile agricole ruseşti nu au fost vizate în mod explicit de sancţiuni occidentale, însă Moscova afirmă că blocaje împotriva sistemelor sale de plăţi, logistice şi de asigurări sunt o „barieră” pentru capacitatea de a-şi exporta cerealele şi îngrăşămintele agricole.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Președinta Georgiei a blocat prin veto adoptarea „legii rusești” care a scos zeci de mii de oameni în stradă

Toate activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia au fost puse sub sechestru

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

"Scutul estic" al Poloniei. Varșovia se teme că ar putea deveni următoarea țintă a Rusiei și întărește 400 de km de frontieră

Partenerii noștri