Live

„S-a furat Crăciunul” în Câmpia Turzii. Primăria a rămas fără saci întregi cu decorațiuni pentru sărbătorile de iarnă

Data publicării:
Mai mulţi saci care conţineau decoraţiuni pentru sărbătorile de iarnă, care aparţin Primăriei din Câmpia Turzii, au fost furaţi. FOTO: Shutterstock

Mai mulţi saci care conţineau decoraţiuni pentru sărbătorile de iarnă, care aparţin Primăriei din Câmpia Turzii, au fost furaţi dintr-un depozit al municipalităţii, aflat în incinta unei şcoli. Reprezentanţii administraţiei locale au depus plângere la Poliţie şi dau asigurări că oraşul nu va rămâne fără iluminat ornamental de sărbători, transmite News.ro.

Potrivit primarului oraşului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, angajaţii Primăriei, care la începutul acestei luni au mers să verifice şi să pregătească ornamentele luminoase pentru sărbătorile de iarn,ă au constatat că o parte dintre acestea au fost furate.

„Noi, după ce am dat jos, la sfârşitul iernii, ornamentele de sărbători, le-am depozitat într-o anexă a Liceului Victor Ungureanu, care aparţine Primăriei şi unde mai avem depozitate şi alte lucruri. Când am mers să le luăm să le montăm, am constatat că o parte dintre ele lipseau. Am sesizat Poliţia, Poliţia a făcut cercetarea la faţa locului şi aşteptăm să se identifice făptaşii”, a declarat, marţi, pentru News.ro primarul oraşului Câmpia Turzii.

Edilul a precizat că în prezent se lucrează la inventarierea ornamentelor, pentru a se stabili cât de mare este paguba.

„O parte dintre ele, nu multe, au dispărut, dar vom asigura iluminatul de sărbători pentru oraş”, a mai spus Dorin Lojigan.

Conform acestuia, de mulţi ani Primăria Câmpia Turzii deţine propriile ornamente luminoase cu care împodobeşte oraşul de sărbători.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

În loc să fure banii, a luat bancomatul cu totul. Un bărbat condamnat în România a fost găsit în Spania unde se dădea altcineva

Doi bărbați din Caraș-Severin au intrat într-o școală pe un geam lăsat deschis și au furat banii pentru bursele elevilor

O menajeră din Oradea a furat bani și un card bancar din locuința clientei sale. A făcut 80 de plăți de mii de euro, până să fie prinsă

Doi fraţi care au studiat la MIT sunt acuzaţi că au furat 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12 secunde

Partenerii noștri