Live

Despăgubirea primită de o femeie infectată cu stafilococ imediat după naştere

Data publicării:
Laborator de cercetare medicală. Foto: GettyImages

O mamă va putea primi despăgubiri în valoare de 50.000 de lei, după ce a adus la cunostinţa judecătorilor că a fost infectată cu stafilococ. Totul s-ar fi întâmplat în 2013, la Maternitatea din Oradea, când pacienta ar fi primit bacteria la scurt timp după ce a născut. În urma operaţiei, starea de sănătate a femeii s-a agravat. Hotărârea luată de Judecătoria Oradea nu este însă definitivă, iar conducerea spitalului o poate ataca.

Femeia a fost internată în mai 2013, la maternitatea din Oradea, unde a născut prin cezariană.

Lucia Daina - director medical la Spitalul Judeţean Oradea: „Pe perioada internării au fost recoltate probe biologice, rezultatul acestor probe indicând faptul că este o infecţie cu stafilococ hemolitic”.

Ioana Ţenţ - avocata reclamantei: „Vorbim de o mamă care tocmai născuse, a avut impedimente în alăptarea copilului, în a-şi ţine copilul în braţe în numeroase luni, s-a deplasat doar de la un medic la altul. A fost un chin. Infecţia avansase într-un grad foarte ridicat, ajunsese la nivelul organelor interne.”

Femeia a dat în judecată spitalul, iar după 2 ani, magistraţii au dat verdictul.

Judecătoria Oradea a decis ca Spitalul Judeţean să acorde fostei paciente daune morale în valoare de 50.000 de lei.

Lucia Daina - director medical la Spitalul Judeţean Oradea: „Hotărârea pronunţată de către Judecătoria Oradea exclude culpa medicului, însă obligă spitalul la despăgubiri către pacientă pe acest motiv că a fost infectată în spital. Nefiind o hotărâre finală, spitalul va declara cale de atac”.

Conducerea spitalului susţine că nu există o cauză directă între infecţie şi internarea pacientei.

FOTO: Getty Images

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri