Live

România primește Remdesivir pentru tratarea a 5.000 de pacienți Covid. Când sosesc primele doze în țară

Data publicării:
Anul acesta sau anul viitor ar fi imposibil ca medicamentul Redesivir, pentru bolnavii de COVID-19, să poată fi produs în România, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Sursa foto: Profimedia Images

România va primi 25.157 de flacoane de Veklury (Remdesivir), în mai multe tranșe, pentru tratarea pacienților Covid-19, anunță Ministerul Sănătății. Prima tranșă va sosi peste câteva zile și este suficientă pentru tratarea a 1.200 de pacienți.

Flacoanele de Remdesivir sunt furnizate în cadrul unui proiect finanțat de Comisia Europeană, care a semnat un contract cu compania farmaceutică producătoare.

Pe 7 august, României îi vor fi repartizate 6.026 flacoane Remdesivir, potrivit Ministerului Sănătății. Cantitatea este suficientă pentru tratarea a 1.200 pacienti eligibili (5 flacoane/pacient).

Repartiția realizată de Comisia Europeană ține cont de numărul cazurilor la 14 zile și, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate, după Spania.

Conform calendarului transmis de Bruxelles, pe 11 septembrie vor fi primite alte 10.336 de flacoane, pentru aproximativ 2.067 pacienti eligibili, iar pe 9 octombrie - un număr de 8.795 de flacoane, care vor ajunge pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1.759 pacienti eligibili. Ultimele două tranșe vor fi evaluate în funcție de evoluția epidemiologică la 14 zile.

Livrarea medicamentului se va face în depozitele Companiei Unifarm SA, de unde vor fi distribuite către unitățile sanitare desemnate în cadrul Ordinului ministrului Sănătății nr. 555/2020, în functie de numărul de cazuri medii si severe eligibile.

Veklury (Remdesivir) este primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19. Începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit, loturi de Veklury, cu coordonarea și cu sprijinul Comisiei Europene, pentru a răspunde nevoilor imediate. Comisia Europeană va finanța contractul, în valoare totală de 63 de milioane de euro. Astfel, va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30.000 de pacienți din spațiul european care prezintă simptome severe de COVID-19.

Editor: B.P.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ursula von der Leyen nu exclude interzicerea TikTok în UE dacă va fi realesă în fruntea Comisiei Europene

Ţările UE au aprobat noi reguli, mai relaxate, privind datoria publică şi deficitul bugetar

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Politico: UE pune tunurile pe China în războiul subvențiilor. Beijingul amenință că va contraataca

Partenerii noștri