Live

Primul oraş din România care introduce plata cu deşeuri pentru transportul public

Data publicării:
Constanța, primul oraş din România care introduce plata cu deşeuri pentru transportul public

Inițiativă unică în România. Constanța lansează campania „Schimbă PET-ul cu biletul”, prin se poate circula cu mijloacele de transport în comun, plătind la schimb cu PET-uri și doze de aluminiu.

Locuitorii și turiștii din Constanța vor putea circula cu mijloacele de transport în comun în schimbul a trei deșeuri colectate. Vineri, va avea loc ediția pilot a campaniei „Schimbă PET-ul cu biletul”.

„Campania este o premieră pentru România, ea având, atât obiectivul încurajării folosirii transportului public, cât și obiectivul de a promova colectarea și reciclarea deșeurilor, care pe lângă faptul că vor fi transformate în noi resurse, în acest context facilitează și accesul locuitorilor la transportul public”, au anunțat reprezentanții autorităților locale, citați de Mediafax.

Deșeurile vor fi colectate de voluntari, iar călătorii vor primi bilete de călătorie valabile toată ziua.

„Acțiunea pilot de vineri, 21 mai, se va desfășura în următoarele stații CTBUS: Far; Gară CFR; Poarta 2 Port - Tribunal; Cap de linie Tomis Nord (Cireșica); City Park Mall. Cei dornici să participe trebuie doar să aibă la ei 3 PET-uri sau doze de aluminiu, de orice dimensiune și să le predea la unul dintre punctele de colectare din cele mai circulate stații din Constanța, unde vor fi întâmpinați de voluntarii campaniei. Aceștia le vor oferi în schimbul deșeurilor un bilet, valabil pe orice linie, pe durata întregii zile. Costul biletelor este suportat integral de către partenerii privați ai acestei campanii. Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare Green Ambalaje, unde vor fi transformate în noi resurse”, au explicat organizatorii.

În funcție de rezultatele acțiunii pilot, autoritățile locale și partenerii acțiunii iau în calcul extinderea acesteia în fiecare vineri, pe întreaga perioadă a sezonului estival.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Constanța a fost arestat preventiv după un șir lung de infracțiuni, comise în nici două ore

Incendiu la un bloc din Constanța. Nouă oameni au fost evacuați, o femeie s-a intoxicat cu fum

Marcel Ciolacu, după ce şi-a început discursul la Constanţa cu "onorată instanţă": "E din ciclul gafelor care se mai fac"

Un fost șef de poliție a fost prins în timp ce conducea haotic în Constanța. S-a ales cu dosar penal după ce a refuzat să fie testat

Partenerii noștri