Live

Taxa de parcare din staţiunile din sudului litoralului a fost eliminată de Primăria Mangalia

Data publicării:
Taxa de parcare din staţiunile din sudului litoralului a fost eliminată de Primăria Mangalia. Foto: Digi24

Bătălia pentru turiști se dă pe litoral și prin taxa de parcare. În timp ce în stațiunea Mamaia oamenii sunt nevoiți să plătească aproape 100 de lei pe zi numai pentru parcare, reprezentanții stațiunilor din sudul litoralului vor să atragă turiștii prin eliminarea acestei taxe.

Primăria Mangalia a anunțat joi, printr-un comunicat de presă, că s-a adoptat un proiect de hotărâre, iniţiat de primarul Cristian Radu, care vizează suspendarea plăţii tarifului pentru utilizarea locurilor de parcare amenajate în oraş şi staţiunile turistice Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter şi Neptun-Olimp, până la sfârşitul sezonului estival.

Parcarea în staţiunile respective costa trei lei pe oră pentru autoturisme, cinci lei pe oră pentru autoutilitare, tariful pe zi fiind de 15 lei pentru orice tip de autovehicul.

„Am luat această decizie, pentru a impulsiona sezonul turistic şi pentru a încuraja cât mai mulţi turişti să petreacă vacanţele în staţiunile Mangaliei, fără a mai avea grija de a plăti locul de parcare, indiferent unde aleg să lase maşina, în parcările publice din oraş şi staţiuni”, a declarat primarul Cristian Radu.

El a mai anunţat că va propune celorlalţi primari ai localităţilor cu ieşire la mare să facă o adresă comună către Parlamentul României, prin care să solicite modificarea legislaţiei în vigoare, în sensul transferării sectoarelor de plajă în administrarea unităţilor administrativ-teritoriale.

”Voi propune colegilor primari să facem front comun pentru a cere Parlamentului modificarea legislaţiei specifice privind administrarea plajelor, astfel încât acestea să fie preluate de Primării şi date ulterior în folosinţă hotelierilor, în condiţiile legii. Nu este normal ca turistul să plătească pentru folosirea unui şezlog sau pentru a putea pune un cearşaf pe nisip. De aceea, singura soluţie este ca plajele să ajungă direct la hotelieri, care să ofere gratuit şezlonguri turiştilor”, a adăugat primarul Mangaliei.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Procurorii au cerut strămutarea dosarului în care este judecat Vlad Pascu, autorul accidentului mortal de la 2 Mai

Gorghiu: Efectiv am paralizat când am citit c-o judecătoare din Mangalia ar fi întrebat dacă una din victimele ucise la 2 Mai e în sală

Monica Macovei şi-a recunoscut la tribunal vina pentru accidentul rutier de la Mangalia. Inițial, ea a dat vina pe motociclistul rănit

Șofer cu alcoolemie de 3,47, arestat preventiv. Nu deținea permis și conducea o maşină fără plăcuţe de înmatriculare

Partenerii noștri