Live

Totul a decurs bine până în ziua 103 a aventurii sale. Ce a pățit un tânăr care voia să stabilească un record mondial

Data actualizării: Data publicării:
A 103-a zi a tentativei lui Charlie Condell de a stabili un record mondial s-a dovedit a fi cu ghinion.

Un tânăr britanic aflat într-o călătorie în jurul lumii cu bicicleta în încercarea de a stabili un record mondial a rămas fără preţiosul vehicul, care i-a fost furat în nordul Australiei, după ce a străbătut 20 de ţări şi 11.000 de kilometri, relatează miercuri DPA, transmite Agerpres.  

Marţi, în cea de-a 103-a zi a tentativei sale de a deveni cea mai tânără persoană care pedalează în jurul lumii, Charlie Condell, în vârstă de 18 ani, s-a trezit într-un hostel din localitatea Townsville şi a constatat că preţioasa lui bicicletă a dispărut, la fel şi paşaportul, accesoriile de campare şi echipamentul pentru ciclism.

Charlie Condell a declarat că după 11.000 de kilometri se ataşase foarte mult de bicicleta sa Cervelo vopsită în negru şi verde, pe care o numise Colin, iar poliţia din statul Queensland a făcut un anunţ public - un gest rar pentru această instituţie - prin care a solicitat înapoierea vehicului.

„Încercarea lui de a doborî un record nu poate fi realizată fără ca el să se reunească cu bicicleta sa'', a notat poliţia într-o declaraţie publicată miercuri.

„Bicicleta înseamnă mult pentru mine'', a declarat Charlie Condell pentru postul naţional public ABC. „Ştiu că e doar o bicicletă şi că poate fi luată oricând alta, însă acea bicicletă a trecut prin multe suferinţe şi mi-a oferit, totodată, numeroase experienţe uimitoare. Am primit atât de multe mesaje, multe persoane şi-au oferit ajutorul, locuri în care să stau şi mi-au fost oferite, de asemenea, câteva biciclete'', a adăugat tânărul britanic.

Charlie Condell a traversat Europa, Orientul Mijlociu, India, Asia de Sud-Est şi plănuieşte să pedaleze pe coasta estică a Australiei înainte de a ajunge în Noua Zeelandă şi Statele Unite.

Britanicul speră să termine această călătorie insolită înainte de data de 20 martie, când va avansa în vârstă, depăşind astfel recordul stabilit un alt britanic în vârstă de 19 ani. 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată cel mai mare sat de turtă dulce din lume

Cea mai înaltă femeie din lume a călătorit pentru prima oară cu avionul

Un grădinar german a stabilit un nou record mondial după ce a cultivat legume uriaşe

"Ajutat" de furtună, un avion al British Airways a doborât recordul pentru cel mai rapid zbor între New York și Londra

Partenerii noștri