Live

Cum a motivat în fața judecătorilor un bărbat din Alba faptul că a fost prins de 3 ori la volan fără permis de conducere

Data actualizării: Data publicării:
Bărbatul a spus că a primit permisul de la o persoană ale cărei date de identificare nu le cunoaşte Credit foto: Guliver/Getty Images

Un bărbat din Alba a fost condamnat la 2 ani și 5 luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins la volan în trafic, de 3 ori, fără permis. Ajuns în fața judecătorilor, el a dat vina pe depresie, scrie Ziarul Unirea. Sentința dată zilele trecute poate fi atacată cu drept de apel.

Prima dată, bărbatul a fost prins la volan, fără permis, în august 2021, în satul Sebeșel, județul Alba. Fusese oprit în trafic de un echipaj de poliție, după ce depășise viteza legală. Două luni mai târziu, "șoferul" a fost tras pe dreapta din nou.

"La data de 18.10.2021, în jurul orei 19:45, inculpatul a condus autoturismul marca ***, fiind oprit de un echipaj al poliţiei rutiere pentru control, ocazie cu care s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", se arată în motivarea instanței publicată pe rejust.ro.

La nicio lună după, bărbatul a dat iar nas în nas cu polițiștii de la Rutieră. Era la volanul aceleiași mașini ca și în primele două cazuri și, când i s-a cerut permisul de conducere, nu a avut ce să le arate oamenilor legii.

"Fiind audiat, în cursul urmăririi penale, atât în calitate de suspect, cât și de inculpat, cu privire la fiecare dintre cele trei fapte de conducere fără permis de conducere, bărbatul a recunoscut săvârșirea acestora. Totodată, fiind întrebat la motivul pentru care a condus în mod repetat pe drumurile publice, inculpatul a răspuns că din 2019 și până în prezent a fost afectat de depresie", transmit judecătorii.

Pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, bărbatul a fost condamnat la 2 ani și 5 luni de închisoare, cu suspendare. Sentința, publicată pe 18 mai 2023, poate fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO. Tânără de 17 ani, decedată în urma unui accident rutier. Șoferul vinovat avea permisul de doar 4 zile

Un motociclist de 19 ani a fost reţinut de poliţişti după o urmărire de câţiva kilometri

O biserică din lemn din Alba a ars complet după slujba de Înviere, din cauza unei lumânări lăsate aprinse

Permisul de conducere categoria B devine valabil și pentru anumite motociclete, dar numai în anumite condiții

Partenerii noștri