Live

Cutremur în Arad. Sute de case au fost avariate la Ghioroc, în apropiere de epicentru. În unele locuințe au căzut tavane și pereţi

Data publicării:
Sute de case au fost avariate în Ghioroc, în apropiere de epicentrul cutremurului din județul Arad. Foto: captură video

Sute de case au fost avariate în comuna arădeană Ghioroc, în urma cutremurului de 5,2 pe Richter care a avut loc marţi seara, între care şi clădiri publice, precum spitalul local, iar în cinci locuințe s-au prăbușit tavane și pereţi, au anunțat autoritățile locale.

"Am început evaluarea pagubelor încă de aseară, dar sunt atât de multe case avariate încât vom continua acţiunea. Fără nicio exagerare, avem sute de case avariate de acest cutremur, în special la nivelul acoperişurilor, hornuri căzute, dar şi pereţi fisuraţi. Cel mai grav este că la cinci case au căzut tavane sau pereţi, dar din fericire nu avem răniţi. La spitalul local avem, de asemenea, pagube la acoperiş. Aceste avarii sunt pe toată raza comunei, deci în localităţile Ghioroc, Cuvin şi Miniş. Comuna noastră este foarte aproape de epicentrul cutremului şi aici s-a resimţit foarte tare. Angajaţii primăriei şi voluntarii au pornit de la prima oră pe teren pentru a ajuta localnicii să remedieze problemele", a declarat Corneliu Pop-Morodan, primarul localității, informează Agerpres.

Acesta a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, începând cu ora 12:00.

Și în comuna Zăbrani, tot apropiată de epicentru, au căzut peste 100 de hornuri.

"Este o primă evaluare, probabil sunt mai mult de 100. Avem şi multe acoperişuri avariate, un tavan căzut şi pereţi crăpaţi. Ajutăm oamenii încă de aseară să îşi repare acoperişurile şi la îndepărtarea elementelor de construcţie căzute de pe case", a declarat primarul din Zăbrani, Dănuţ Codrean.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au transmis că în zona Ghioroc - Păuliş acţionează serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă "pentru îndepărtarea efectelor negative în urma seismului".

În municipiul Arad, a mai informat ISU, au fost înregistrate 18 solicitări prin apeluri la 112 privind desprinderea unor elemente de construcţie şi avarierea a două autoturisme.

Un cutremur de 5,2 pe Richter, petrecut la o adâncime de 5,6 kilometri, s-a produs marţi seară în judeţul Arad, cu epicentrul între Lipova şi municipiul Arad, fiind urmat de o replică cu magnitudinea 3,2 pe Richter.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan spune că "o să fie rău" în București la un cutremur: N-am încredere că blocurile noi respectă cerințele. ISC e catastrofal

Pește uriaș, de peste 2 metri, capturat de un bărbat pe o baltă din Arad. Pescarii încearcă să-l prindă de 4 ani

Toţi candidaţii la un post în penitenciarul Arad au picat testul psihologic. Acum aduc acuzații grave

Cutremur la granița României, marți dimineață

Partenerii noștri