Live

Mihai Chirica, despre Gabriela Firea: Cine seamănă vânt culege furtună

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a spus, marţi, că era firesc ca Gabriela Firea să fie huiduită pe Arena Naţională, pentru că „cine seamănă vânt culege furtună”.

Chirica spune că era suficient ca primarul Capitalei doar s-o fi salutat pe Simona Halep, fără să confişte evenimentul, el precizând că bucureştenii au transmis un semnal de alarmă politicienilor.

„Cine seamănă vânt, culege furtună. Asta a făcut PSD sâmbătă cu mitingul lor. Era firesc să se întâmple ceea ce s-a întâmplat pe Arena Naţională. Aprecierile că forţele obscure, statul paralel, statul perpendicular, au făcut lucrul ăsta este, pot să spun, de-a dreptul mizerabil. România de azi e o societate foarte divizată în care cei care ne cred proşti şi-au dat seama că nu suntem proşti. Şi mai mult, că nu suntem nici măcar puţini şi că putem accepta o anumită obedienţă până la un anumit nivel. De data aceasta, cei prezenţi la Arena Naţională au simţit că se doreşte confiscarea muncii personale şi a familiei unei sportive care a sacrificat timpul, banii, sănătatea, şi multe alte lucruri pentru a deveni campioană. Factorul politic, obedient, a vrut să-i umbrească această realizare”, a spus Chirica, potrivit News.ro.

Primarul Iaşiului a mai spus că ultimele afirmaţii făcute de Liviu Dragnea şi atacurile liderului PSD inclusiv la adresa unor instituţii internaţionale arată frica unui om care începe să lovească tot ceea ce îi iese în cale.

„Denotă foarte multă frică. Un om care se află în corzi şi care încasează lovituri succesive de la justiţia românească pentru fapte care le-a săvârşit, desigur, începe să lovească şi el cu toată forţa tot ceea ce îi iese în cale. Nu mai contează că e alb sau e negru. Cum să ataci NATO, când NATO este aliat de bază? Cu ce ne apărăm, cu praştia?”, a mai spus edilul Iaşiului.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a fost huiduită, luni, în momentul în care a urcat pe scenă alături de Simona Halep şi i-a înmânat acesteia cheia Municipiului Bucureşti.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciolacu: Firea va câştiga Primăria Generală. Nu văd niciun motiv de ce bucureștenii l-ar vota pe Nicuşor Dan

Rareș Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%. Avem o șansă istorică pentru Capitală

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca să nu iasă Piedone sau Firea

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta. Exclud retragerea lui Firea

Partenerii noștri