Live

Doi muncitori din Târgu Mureș au fost răniți după ce schela pe care se aflau s-a desprins de pe bloc

Data publicării:
Cei doi muncitori, care au căzut de pe schelă, au suferit numeroase fracturi. Imagine de arhivă

Doi muncitori din Mureș, care lucrau la izolarea termică a unui bloc, au ajuns la spital după ce au căzut de pe o schelă. Construcția metalică s-a desprins parțial de pe bloc, iar în cădere cei doi bărbați au suferit numeroase fracturi, informează Agerpres.

Accidentul de muncă a avut loc marți după-amiază, în Târgu Mureș. Cei doi bărbați munceau la izolarea termică a unui bloc de locuințe. La un moment dat, schela pe care se aflau s-a desprins parțial de pe imobil, fapt ce a dus la căderea în gol a celor doi muncitori.

În urma apelului la 112, la locul accidentului de muncă au ajuns de urgență trei echipaje de pompieri, dar și o autospecială de ambulanță.

"Trei echipaje de pompieri ale Detaşamentului Târgu Mureş ce încadrează o autospecială de stingere, o autoscară mecanică de intervenţie şi lucru la înălţimi şi o ambulanţă SMURD C1 Terapie Intensivă Mobilă au intervenit în municipiul Târgu Mureş, strada Aleea Tâmplarilor, pentru acordarea de îngrijiri medicale a doi muncitori căzuţi de pe o schelă culisabilă desprinsă parţial de pe un bloc şi îndepărtarea pericolului de cădere a acesteia", a transmis ISU Mureş pentru sursa citată.

Cei doi bărbați au fost preluați de echipajele SMURD și SAJ Mureș și au fost transportați la spital cu multiple fracturi. Cel mai probabil, ITM Mureș va deschide o anchetă în acest caz.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mama elevului care și-a bătut diriginta până a băgat-o în spital a contestat decizia de exmatriculare a fiului său

Elevul din Târgu Mureș care și-a bătut diriginta până a băgat-o în spital a fost arestat la domiciliu

Elevul din Târgu Mureș care și-a bătut diriginta până a băgat-o în spital a fost exmatriculat

Elevul din Târgu Mureș care și-a bătut crunt diriginta nu mai are voie să intre în şcoală timp de cinci zile

Partenerii noștri