Live

CNAIR a semnat contractul de aproape 1 miliard de euro pentru Secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti

Data actualizării: Data publicării:
Imagine de pe șantierul Lotului 5 al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Foto: Facebook/CNAIR

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat luni contractul pentru Secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti, în valoare de aproape un miliard de euro (4,250 miliarde lei, fără TVA), finanţarea urmând să fie asigurată din fonduri europene, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

"Prima secţiune din tronsonul autostrăzii care va traversa Carpaţii intră în linie dreaptă! CNAIR a semnat astăzi contractul în valoare de aproape 1 miliard de euro (4,250 miliarde lei, fără TVA) pentru Secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti! Finanţarea este asigurată din fonduri europene", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Cu o lungime de 31,33 km, Secţiunea Boiţa-Cornetu trebuie finalizată în anul 2027, asocierea de antreprenori turci având la dispoziţie 18 luni pentru proiectare şi 50 de luni pentru execuţie, scrie Agerpres.

Potrivit ministrului, pe traseul acestei secţiuni, care face parte din coridorul 4 Pan-European, vor fi construite: 49 de poduri şi viaducte, 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 metri şi 1.590 metri (lungime totală de 4.920 m), un ecoduct pentru mamifere mari în zona localităţii Lazaret, panouri fonoabsorbante în zonele în care traseul trece în apropiere de localităţi sau de arii protejate şi aliniamente de arbori în dreptul localităţilor, pentru reţinerea poluanţilor atmosferici.

CNAIR a anunţat la finele anului trecut că proiectarea şi execuţia lucrărilor de construcţie a secţiunii 2 din autostrada Sibiu - Piteşti vor fi realizate de Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret AS - Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret.

Conform CNAIR, durata de garanţie a lucrărilor este de 120 de luni.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO Momentul carambolului de pe A1: patru mașini implicate, o persoană a rămas încarcerată

Primul tunel de pe o autostradă din România a fost săpat aproape pe jumătate

Imagini spectaculoase cu "Daniela", primul tunel de pe o autostradă din România. Când se va circula din Sibiu la Pitești pe autostradă

O nouă porțiune din Autostrada Sibiu-Pitești ar putea fi gata în 2024. Grindeanu: „Lucrările înaintează foarte bine”

Partenerii noștri