Live

Grâul s-a scumpit din nou și cresc temerile privind prețul alimentelor aflat deja la cel mai ridicat nivel din 2011 (Bloomberg)

Data publicării:
Cotaţiile la grâu sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Foto: Profimedia Images

Preţul grâului şi al porumbului a urcat din nou luni, după ce statele occidentale au impus Rusiei sancţiuni mai dure în urma invaziei Ucrainei, ceea ce a accentuat turbulenţele pe pieţele globale și a sporit temerile privind inflaţia globală a produselor alimentare, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Comisia Europeană, Statele Unite, Canada şi Marea Britanie au decis sâmbătă îngheţarea activelor Băncii Centrale a Rusiei, iar unele bănci ruseşti au fost excluse din sistemul interbancar SWIFT, un instrument esenţial pentru finanţele globale.

La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures grâului erau în creştere cu 8,7%, până la 9,34 dolari per bushel, în timp ce la porumb se înregistra un avans de 5%, iar la soia de 3,9%.

Preţurile mai mari ar veni într-o perioadă dificilă pentru ţările care se bazează pe importurile de grâu.

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), preţurile mondiale la alimente sunt la cel mai ridicat nivel de după 2011.

Ucraina şi Rusia sunt responsabile pentru mai mult de un sfert din comerţul mondial cu grâu, o cincime din vânzările mondiale de porumb şi 80% din exporturile de ulei de floarea soarelui.

Ucraina este un exportator cheie în Orientul Mijlociu şi în Mediterana, iar printre importatori se află Egipt, Turcia, Italia şi statele din Africa.

Traderii americani se aşteaptă ca perturbările din Europa de Est să creeze oportunităţi pentru ca ei să îşi extindă cota lor pe piaţa exporturilor, susţine Brian Hoops, preşedintele firmei Midwest Market Solutions Inc. Alţi mari cultivatori de grâu, precum Franţa sau Australia, ar putea şi ei interveni dacă livrările din Rusia sau Ucraina vor fi grav afectate, susţin analiştii. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UE cedează după luni de proteste ale fermierilor și relaxează reglementările de mediu 

Israelul a semnat cu România un acord de furnizare a grâului în situații de urgență

Producătorii au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat prețul la fel de mare. Legea nu le interzice, deși alte țări au reguli clare

Inflaţia a ajuns la 70% într-o țară aflată în topul de vacanță al românilor. Prețuri mai mari la hoteluri și cafenele

Partenerii noștri