Live

Euro începe în forță ziua față de leu. Tranzacțiile interbancare se fac la 4,75 lei

Data publicării:
Foto: GettyImages

Moneda naţională ar putea înregistra miercuri o nouă depreciere față de cea europeană.

Foto: Cursul interbancar euro-leu  miercuri, la ora 11.00

Miercuri la ora 11.00 tranzacțiile se făceau la un curs în jurul a 4,7555 lei la euro, mult peste valoarea oficială anunțată marți de BNR de 4,71 lei. Sedințele de tranzacționare au fost deschise la un nivel de 4,76 leu la euro. Banca Națională va anunța cursul oficial pentru această zi la ora 13.00.

Moneda unică a fost cotată în a doua ședință a acestei săptămâni la nivelul de 4,7142 lei, în creștere față de cotația de luni. Noua valoare a monedei europene este cu peste 0,0061 lei mai mare decât cea de luni, respectiv cu 0,13%. Și dolarul s-a întărit față de leu. Moneda americană s-a situat după ședința de luni la 4,1491, în creștere cu 0,0114, respectiv 0,28%.

Efectele scăderii leului

Cei care au rate sau chirii în euro sunt primii care simt diferenţa de la casa de schimb. O chirie de 300 de euro înseamnă acum 1.400 de lei. Suma este cu aproape 30 de lei mai mare decât la începutul lunii august 2018, când se înregistra cel mai bun curs al anului trecut, de 4,62 de lei pentru un euro.

Vor da mai mulţi bani şi dacă se gândesc să renunţe la chirie pentru a-şi cumpăra o locuinţă. Spre exemplu, pentru un apartament de 65.000 de euro, aceştia vor plăti acum 306 mii de lei. Însă, dacă l-ar fi cumpărat în vara lui 2018 ar fi dat cu aproape 6.000 de lei mai puţin.

La fel şi în cazul unei maşini de 10.000 de euro. Diferenţa dintre costul actual în lei şi cel din urmă cu şase luni este de aproximativ o mie de lei.

Nici cei care vor să plece în străinătate în vacanţa de vară nu scapă de efectele deprecierii leului. În cazul unei vacanţe de 1.200 de euro plătesc acum 5.600 de lei agenţiei de turism, faţă de 5.500 în luna august.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trei „mituri urbane” care au dus România la periferia economiilor OCDE. Explicațiile economistului-șef al BNR, Valentin Lazea

Inflația ar putea ajunge la 4,9% la finalul anului. Care este prognoza BNR pentru 2025

Isărescu: Corecțiile fiscale nu-s ușoare. Când eram premier, cei de la MAI m-au întrebat: "Vreţi să alergăm după hoţi pe jos?"

De ce se împrumută Guvernul pentru a finanţa deficitul bugetar. Isărescu: Altfel ar fi un şoc teribil pentru economie

Partenerii noștri