Live

Inflația din România, mai mult decât dublul celei din UE

Data publicării:

România a avut în august, pentru a şaptea lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,7%, după o rată anuală a inflaţiei de 4,3% înregistrată în iulie, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). 

Foto: Guliver/Getty Images

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a scăzut în august până la 2,1%, de la 2,2% în iulie, în timp ce în zona euro inflaţia a scăzut până la 2% de la 2,1% luna precedentă. În rândul statelor membre UE, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate în România (4,7%), Bulgaria (3,7%), Estonia (3,5%) şi Ungaria (3,4%). 

Comparativ cu situaţia din luna iulie 2018, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 22 state membre, a rămas stabilă în alte cinci ţări şi a crescut în zece state (inclusiv în România, de la 4,3% la 4,7%), potrivit Agerpres.ro

În cazul zonei euro, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 2% în august, de la 2,1% luna precedentă. Cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut preţurile la energie (0,87 puncte procentuale), urmate de preţurile la servicii (0,59 puncte procentuale) şi de cele la alimente şi ţigări (0,48 puncte procentuale). 

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), dat publicităţii pe 11 septembrie, preţurile de consum în România, în luna august 2018, comparativ cu august 2017, au crescut cu 5,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,7%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (septembrie 2017 - august 2018) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2016 - august 2017), calculată pe baza IPC, este 4,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,5%", se arată într-un comunicat al INS. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Burduja: Eurostat confirmă că românii plătesc printre cele mai mici preţuri la energie din Uniunea Europeană

S-a declanșat o „cursă pe viață și pe moarte” care va transforma cu totul cea mai mare piață a mașinilor electrice din lume

Kelemen Hunor: Cu chiu cu vai au găsit un candidat comun, acum îl abandonează. O bâlbâială politică de neiertat

România, printre ţările UE cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023 (Eurostat)

Partenerii noștri