Live

Propunere. Conturile bancare, poprite doar cu acceptul instanțelor

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Organele fiscale vor cere încuviințarea instanței competente înainte de executarea silită sau popririle pe conturi ale persoanelor fizice și juridice, conform unui proiect de modificare a Codului de procedură fiscală, inițiat zilele trecute la Senat de parlamentarii de la USR.

“Executările silite și în special popririle, înființate de ANAF, în mod strict administrativ și fără încuviințarea instanțelor au condus în practică la abuzuri, mai ales că popririle conduc la incapacitatea persoanelor respective de a-și folosi sumele existente în conturile bancare, împiedicându-se, astfel, uneori, accesul cetățenilor de a-și exercita dreptul de a se apăra sau contesta actele administrative fiscale”, argumentează inițiatorii în expunerea de motive a proiectului legislativ, potrivit legestart.ro.

“Art. 213

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imbile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv în situația în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite, numai după încuviințarea acestora de către instanța competentă potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.”

De asemenea, la alin. (4) al aceluiași articol se precizează că și în cazul măsurilor asigurătorii dispuse prin deciziile organelor fiscale, acestea devin executorii doar dacă sunt încuviințate de instanțele competente.

Gelu Ștefan Diaconu, fost șef al Fiscului, consideră că măsura va duce la blocarea instanțelor de judecată căci va fi vorba de sute de mii de dosare. ”Vor să transfere sute de mii de dosare către instanțele judecătorești, pentru un procent real mic de erori, în loc să vină cu soluții concrete pentru îndreptarea erorilor (...) știu domniile lor care este numărul/volumul prejudiciilor/debitelor de încasat constatate de către ANAF? Câte sute de mii de cazuri se adaugă anual, persoane fizice si juridice?”, a întrebat el, în mod retoric, joi, pe un site de socializare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simonis: România nu e pregătită peste noapte pentru cota progresivă. La fel și cu taxa pe lux. ANAF să se raporteze la un calcul al UAT

Guvernul amână taxa pe lux. Boloş: Impozitul de 0,5% pentru casele și mașinile scumpe, amânat până la 30 septembrie

Gabriel Resources și RMGC au deschis mai multe procese prin care contestă sechestrul pus de statul român pe acțiunile companiei

Fiscul spune că dacă nu primești bon fiscal la coafor sau frizerie poți cere să fii tuns gratis

Partenerii noștri