Live

2020, al șaselea an consecutiv în care cheltuielile militare cresc în statele europene membre NATO

Data publicării:

2020 va fi al șaselea an consecutiv în care cheltuielile pentru apărare ale statelor europene membre NATO și ale Canadei vor crește. Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat, înaintea unei reuniuni a miniștrilor apărării, că o treime dintre cele 30 de state membre au atins obiectivul alocării a 2 la sută din PIB pentru apărare.

În această categorie intră și România. În schimb, Germania, cea mai mare economie europeană, nu se află în acest grup, iar autoritățile de la Berlin au promis că vor atinge această țintă până în 2031.

„COVID-19 nu a făcut ca toate provocările să dispară, așa că rămâne vital să investim în apărare. La reuniunea ministerială vom discuta despre progresele noastre către o împărțire mai echitabilă a sarcinilor și publicăm estimări ale cheltuielilor pentru apărare pentru 2020. Ele arată că anul acesta va fi al șaselea an consecutiv de creștere a cheltuielilor pentru apărare în cazul aliaților europeni și Canadei, cu o creștere reală de 4,3%. Ne așteptăm ca această tendință să continue”, a spus Jens Stoltenberg.

Diplomații, oficialii și experții spun că tema cheltuielilor cu apărarea va rămâne probabil o problemă și pentru Statele Unite, oricine ar câștiga alegerile prezidențiale din 3 noiembrie. Reticența europeană de a aloca mai mulți bani pentru apărare, deși mai multe țări de pe continent găzduiesc trupe americane, a reprezentat o nemulțumire majoră pentru Donald Trump, care a pus în discuție chiar ieșirea din Alianță.

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova acuză NATO că se pregătește „serios” pentru un război cu Rusia: „Să recunoaștem asta”

Geoană, despre anunțurile lui Macron: NATO nu are nicio intenție să trimită trupe în Ucraina. Nu există discuții în acest sens

Geoană e convins că Rusia se va amesteca în alegerile din țara noastră: „România e o țară pivot pentru NATO și rușii știu asta”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, este invitat la Digi24, de la ora 18.00

Partenerii noștri