Live

Galerie Foto 38 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl. Zelenski: „Radiațiile nu au granițe. Centrala Zaporojie trebuie să fie eliberată”

Data publicării:
FOTO: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat vineri cu privire la riscul unui incident nuclear în contextul în care centrala Zaporojie se află sub ocupaţie rusă, o atenţionare prilejuită de comemorarea a 38 de ani de la catastrofa de la Cernobîl, informează AFP.

Armata rusă ocupă de peste doi ani în sudul Ucrainei imensa centrală nucleară Zaporojie, care producea înainte 20% din electricitatea acestei ţări.

"Sunt deja 785 de zile de când teroriştii ruşi ţin ostatică centrala Zaporojie", a deplâns vineri Volodimir Zelenski pe reţeaua socială X (fosta Twitter).

"Este responsabilitatea lumii întregi să facă presiuni asupra Rusiei, pentru ca centrala Zaporojie să fie eliberată şi să revină sub controlul Ucrainei", a spus Zelenski, apreciind că "acesta este singurul mijloc pentru a evita noi catastrofe" precum cea de la Cernobîl, scrie Agerpres.

38 de ani de la dezastrul Cernobîl

Pe 26 aprilie 1986, când Ucraina mai făcea parte din Uniunea Sovietică, un reactor al centralei Cernobîl, situată la circa o sută de kilometri nord de Kiev, a explodat.

Accidentul nuclear, considerat cel mai grav din istorie, a contaminat vaste zone, în special în Ucraina, Belarus şi Rusia. O mare parte din Europa a suferit de asemenea de pe urma unor precipitaţii radioactive.

În prima zi a invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie 2022, trupe ale Moscovei au intrat prin Belarus în zona de excluziune puternic radioactivă din jurul Cernobîlului şi au ocupat situl centralei, care nu mai este în activitate din 2000.

Trupele ruse au rămas acolo o lună, înainte de a se retrage, furând, potrivit Kievului, material ştiinţific.

Centrala Zaporojie a continuat să funcţioneze în primele luni ale invaziei ruse, în pofida ocupării de către forţele ruse şi perioadelor de bombardamente, înainte de a fi oprită în toamna lui 2022.

Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc de mai multe ori că au bombardat situl centralei, ceea ce a readus mereu în prim plan riscul unui "nou Cernobîl".

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski spune că Ucraina are în sfârșit suficientă muniție pentru artilerie: „Nicio brigadă nu se mai plânge”

Rusia acuză Marea Britanie că e un „participant de facto” în războiul din Ucraina

Zelenski a promulgat legea pentru recrutarea condamnaților în armată. Mărește și amenzile pentru cei care se sustrag mobilizării

Putin, despre ofensiva rușilor din Harkov: „Este vina ucrainenilor”. Dictatorul rus spune că nu are în plan să cucerească orașul

Partenerii noștri